x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rezultate Loto 6/49 duminică 25 iunie 2023. Cel mai mare REPORT din istoria jocului 6/49

Rezultate Loto 6/49 duminică 25 iunie 2023. Cel mai mare REPORT din istoria jocului 6/49

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2023   •   15:00
Rezultate  Loto 6/49 duminică 25 iunie 2023. Cel mai mare REPORT din istoria jocului 6/49

Duminică, 25 iunie vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Reprezentanții Loteriei Române spun că la la Loto 6/49 se înregistrează cel mai mare report din istoria jocului, de peste 49,08 milioane lei, respectiv aproape 10 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,83 milioane de lei (peste 1,37 milioane de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 6,66 milioane de lei (peste 1,34 milioane de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report de peste 569.000 de lei (peste 114.600 de euro).

La Noroc Plus, reportul cumulat depăşeşte 18.500 de lei.

La Loto 5/40 este în joc la categoria I un report ce depăşeşte 371.400 de lei (peste 74.800 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 65.000 de lei.

La Super Noroc, report cumulat însumează 42.800 de lei.

Tragerile loto de duminică se vor difuza în direct pe România TV, în cadrul emisiunii "Românii au noroc", începând cu ora 18:30.

La tragerile loto de joi, 22 iunie, Loteria Română a acordat peste 14.500 de câştiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei. 

Rezultate LOTO duminică 25 iunie 2023

  • Rezultate loto. Numere câștigătoare la Joker: 1, 4, 29, 11, 45, +15
  • Rezultate loto. Numere câștigătoare la Noroc Plus: 9, 4, 6, 6, 7, 1
  • Rezultate loto. Numere câștigătoare la Super Noroc: 4, 6, 2, 8, 5, 9
  • Rezultate loto. Numere câștigătoare la Noroc: 0, 7, 2, 5, 3, 6, 0
  • Rezultate loto. Numere câștigătoare la Loto 5 din 40: 33, 14, 8, 31, 22, 37
  • Rezultate loto 6/49. Numere câștigătoare la Loto 6 din 49: 38, 17, 36, 37, 44, 25

×
Subiecte în articol: loteria română report report