Pe ultima sută de metri, cinci companii ar fi interesate de preluarea Lukoil, după ce americanii au respins oferta Gunvor. În România, Lukoil operează pe trei paliere: rafinăria Petrotel, o rețea de peste 300 de benzinării și licențe pentru exploatarea petrolului și gazelor din Marea Neagră, scrie observatornews.ro
Scumpiri de până la 20% dacă rușii opresc producția
Guvernul pregătește cadrul legal pentru ca statul să poată prelua temporar operațiunile Lukoil. Administrarea ar rămâne la stat până la vânzarea către un cumpărător eligibil. Proiectul de lege urmează să fie adoptat săptămâna viitoare. Incertitudinea în privinţa Lukoil şi cererea mai mare de carburanţi au dus preţurile în sus. Problema se resimte în întreaga regiune, unde multe țări depind de Lukoil. Doar în ultima lună, motorina s-a scumpit cu 40 de bani. Potrivit unor specialiști, prețurile ar putea crește chiar și cu până la 20%, dacă ruşii opresc producţia la noi şi în ţările de lângă. Între timp, sancţiunile pentru Lukoil Bulgaria au fost amânate până pe 29 aprilie 2026.
"Preţurile în Europa au crescut în momentul de faţă legat probabil de introducerea sancţiunilor, a creat o perturbare, nelinişte în piaţă. Barilul nu a crescut. Aşteptarea mea este că în foarte scurtă perioadă preţurile îşi vor reveni", a explicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Ce spun experții
"În lipsa unor acțiuni rapide și concrete, există riscul ca oamenii să perceapă ca fiind un pericol și să se îndrepte către benzinării, creând o pseudo-cerere care va determina o creștere de preț, după modelul pe care l-am văzut în România în martie 2021", a precizat Dumitru Chisăliţă, expert în Energiei.
"Nu este justificată nicio creştere. Am şi cerut Consiliului Concurenţei sa să evite potenţiale situaţii în care, din cauza acestor sancţiuni, speculativ, anumiţi agenţi economici să folosească această conjunctură, pentru a creşte artificial preţurile", mai spune Bogdan Ivan.
Valoarea activelor Lukoil din străinătate este de 10 miliarde de dolari, dar din cauza sancțiunilor americane, ele ar putea fi vândute cu până la 70% mai ieftin.


