Deși protecția solară rămâne esențială, cercetările recente arată că procesul de îmbătrânire este influențat în mare parte de factorii interni, precum genele, stilul de viață și nivelul hormonilor de stres.
Stresul cronic
Cortizolul, hormonul eliberat în situații de stres prelungit, crește inflamația în organism, afectează calitatea somnului și degradează colagenul, proteina responsabilă pentru fermitatea pielii.
Stresul cronic acționează ca o aplicație care rulează în fundal și consumă constant resursele organismului fără ca tu să-ți dai seama, spun specialiștii. Rezultatul este o piele ternă, obosită, cu riduri și pierdere de elasticitate.
Zahăr
Alți factori subestimați includ zahărul. Consumul excesiv de dulciuri și produse procesate poate duce la glicare, un proces în care moleculele de zahăr se atașează de fibrele de colagen și elastină, rigidizându-le și favorizând apariția ridurilor. În plus, dieta bogată în zahăr contribuie la inflamație sistemică și poate agrava problemele tenului, precum acneea sau lipsa luminozității.
Cum poți preveni îmbătrânirea prematură
Deși nu poți opri trecerea timpului și nu poți schimba genetica, există strategii care reduc efectele stresului asupra pielii:
-
Gestionarea stresului: meditație, exerciții de respirație, plimbări în aer liber sau mișcare regulată.
-
Somn adecvat: regenerarea celulară se produce în timpul nopții, iar lipsa odihnei afectează bariera naturală a pielii.
-
Alimentație echilibrată: fructe, legume, proteine de calitate și grăsimi sănătoase; limitarea zahărului și a produselor ultra-procesate.
-
Îngrijirea zilnică a pielii: hidratare corespunzătoare și folosirea cremelor cu SPF, chiar și în oraș sau pe timpul iernii.
Specialiștii subliniază că secretul unei pieli sănătoase nu este perfecțiunea, ci echilibrul: gestionarea emoțiilor, somn de calitate, dietă sănătoasă și protecție împotriva factorilor externi, potrivit catine.ro.


