"Mă simt abandonat de preşedinte"

Emilian Popovici, ofiţer al Forţelor Aeriene Române, acum în rezervă cu o pensie "nesimţită", a dorit acum o săptămână să-i înapoieze preşedintelui Băsescu prin intermediul redacţiei noastre ceasul oferit ca simbol al moralului ridicat pe frontul de luptă din Afganistan. Obiectul a fost dat însă unei delegaţii a militarilor în rezervă care au protestat luni la Cotroceni şi care trebuia să-l predea preşedintelui. Ceasul a fost însă ars.

Ceasul fusese primit de locotenent comandorul (r) Emilian Popovici în perioada cât fusese dislocat pe aeroportul din Kabul ca locţiitor al comandantului biroului de siguranţă a zborului. "În acea perioadă, detaşamentul român s-a aflat la conducerea bazei respective, comandant fiind regretatul comandor Adrian Marinescu, căzut la datorie, după întoarcerea în ţară, la manşa unui elicopter de luptă al Forţelor Aeriene Române", îşi aminteşte lt. comandorul Popovici. Biroul de siguranţă a zborului era "împărţit" în mod egal între patru ofiţeri: turc, grec, ungur şi român. "La despărţire, ofiţerul turc şi cel grec (piloţi militari amândoi) au convenit să-şi facă semne pe căştile de zbor pentru a se recunoaşte reciproc pe viitor dacă se vor întâlni în confruntări deasupra Mării Egee...

Şi trist, dar adevărat, chiar în perioada cât am stat acolo a existat o astfel de confruntare, în urma căreia un pilot turc şi-a pierdut viaţa şi unul grec s-a catapultat. Gratuit, au considerat cei doi colegi ai mei", povesteşte locotenent comandorul. Periodic, comandanţii soseau în vizită, aducând de acasă diferite simboluri pentru a menţine ridicat moralul militarilor. "Cu o astfel de ocazie am primit din mâna unui general un ceas dăruit de preşedintele României, ceas pe care aş dori să-l înapoiez, simţindu-mă acum abandonat de acest preşedinte şi pe care vi-l pot pune la dispoziţie dacă doriţi să-l predaţi dvs."

Spun că mă simt abandonat de preşedinte, şi nu de ţară sau popor, pentru că acesta consideră că am o pensie nesimţită. Poate. Poate nu a fost destul că am purtat simbolurile ţării într-un teatru de operaţii, şi le-am purtat cu mândrie şi onoare, primind mulţumiri şi decoraţii de la generali NATO, poate nu a fost destul că am supravieţuit unui accident de aviaţie - 22 septembrie 2004, Ianca, IAR-99 Şoim, aterizare forţată imediat după decolare din cauza cedării motorului, eveniment soldat cu distrugerea aeronavei şi rănirea gravă a piloţilor, subsemnatul şi comandorul Florea Drăghici. Poate nu a fost destul participarea mea în trei comisii de investigare a accidentelor unor colegi care nu au fost la fel de norocoşi ca şi mine ca să supravieţuiască intrării în pământ cu avionul de luptă, la manşa căruia se aflau pentru singurul motiv de a asigura suveranitatea acestei ţări.

Şi printre aceştia, fostul meu şef de la securitatea zborului şi bunul meu prieten, regretatul comandor Nicolae Jianu, sub comanda căruia am participat la investigarea căderii la datorie a unor colegi zburători, căzut şi el la datorie anul acesta, şi lăsând în urmă o familie greu încercată...", mai spune Emilian Popovici. Locotenent comandorul a trecut în rezervă în 2007, considerând că şi-a făcut datoria. În trecut priveşte cu nostalgie, amintindu-şi de comandanţi şi instructori, de colegi şi prieteni, deopotrivă, de orele petrecute la manşa avionului de luptă. Înspre viitor însă se uită încruntat. Este încă pilot - la o companie aeriană românească -, are prieteni şi colegi, lucrează printre profesionişti. Este util şi se bucură de aprecierea celor din jur. Dar în acelaşi timp este şi o excepţie.

"... Mulţi dintre colegii mei care şi-au făcut datoria faţă de ţară nu au avut şansa mea de a-şi putea continua meseria în afara Armatei (după ce Armata nu a mai avut nevoie de ei). Aceştia se văd acum în situaţia disperată de a rămâne fără mijloacele de asigurare a unui trai decent pentru familiile lor, familii care au tremurat ani la rând când ei plecau la zbor, dar mai ales când ziariştii, mereu dornici de senzaţional, anunţau, cu satisfacţie parcă, că din nou a căzut un avion militar. Orice societate normală are grijă de cei care au slujit-o. Colegii mei, atâţia câţi au mai rămas, nu cer pomană. Cer să fie ajutaţi să se integreze şi să muncească în continuare în societatea civilă, după ce şi-au făcut datoria faţă de ţară. Sunt oameni modeşti, dar foarte buni profesionişti, care ştiu să respecte valorile şi munca şi ştiu să îşi facă datoria până la sacrificiu. Acum, ajunşi pensionari cu pensii «nesimţite», nu au dreptul să muncească «la stat», iar în mediul privat oferta este foarte limitată", constată cu amărăciune Emilian Popovici.