MAE îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei asupra faptului că, la data de 12 mai 2026, este anunțată o grevă națională care va afecta semnificativ transportul aerian.
Instituția recomandă pasagerilor să urmărească informațiile actualizate publicate de Brussels Airport privind situația curselor aeriene.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 234 753 38, +32 (0) 234 416 58, +32 (0) 234 369 35, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanență al Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 497 428 663.
(sursa: Mediafax)


