x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Femeile ocupă 36% dintre pozițiile de șef de misiune în Serviciul Exterior al României

MAE: Femeile ocupă 36% dintre pozițiile de șef de misiune în Serviciul Exterior al României

08 Mai 2021   •   12:10
MAE: Femeile ocupă 36% dintre pozițiile de șef de misiune în Serviciul Exterior al României

Femeile ocupă 36% dintre pozițiile de șef de misiune în Serviciul Exterior al României, iar în ultimul an au fost propuse să ocupe posturi de ambasadori ai României în străinătate 22 de femei diplomat, a transmis MAE sâmbătă, cu ocazia Zilei naționale a egalității de șanse.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), instituția este preocupată să asigure reprezentarea echitabilă din perspectiva de gen, atât în serviciul exterior, cât și în aparatul său central.

Astfel, în prezent, peste 50% din posturile de conducere din Centrala MAE sunt ocupate de femei, jumătate dintre funcțiile de demnitate publică sunt ocupate tot de femei, femeile ocupă 36% dintre pozițiile de șef de misiune în Serviciul Exterior al României, iar în ultimul an au fost propuse să ocupe posturi de ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României în străinătate 22 de femei diplomat.

„Principiul tratamentului egal și al accesului neîngrădit la oportunități de afirmare pentru femei și bărbați, alături de eliminarea practicilor discriminatorii pe criterii de gen pentru accesul egal al femeilor în toate domeniile vieții publice, constituie piloni esențiali ai societăților democratice și incluzive și indicatori cheie ai respectării drepturilor omului și statului de drept”, se arată într-un comunicat al MAE.

Ziua de 8 mai a fost declarată Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați în România prin Legea nr. 23 din 9 martie 2015.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mae