Ministerul Afacerilor Externe precizează că niciun cetățean român nu a fost afectat în urma incidentului rutier produs marţi după-amiază în orăşelul german Trier.
„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Bonn, s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în presa germană, cu privire la incidentul produs la data de 1 decembrie a.c, în localitatea Trier, Republica Federală Germania și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații privind cetățenia și identitatea persoanelor afectate. MAE precizează că, până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat reprezentanții Consulatului General cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, anunță MAE.
Consulatul General al României la Bonn continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, în conformitate cu prevederile legale și în limita competențelor.
„MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al consulatului: +49 (0)1735757585”, transmite MAE.
Un vehicul a lovit un grup de persoane, în orăşelul german Trier. Incidentul rutier a avut marţi după-amiază într-o zonă pietonală
Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite în incidentul rutier produs în orăşelul german Trier, anunţă autorităţile germane.
(sursa: Mediafax)
Peste 800.000 de români s-au programat pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în etapa a doua, pe platforma Rovaccinare. Doi din trei programați sunt adulți peste 65 de ani sau persoane cu boli cronice.
Din 15...
Doi turiști au fost surprinși de avalanșă, sâmbătă, în masivul Bucegi, sub vârful Țigănești. Salvamontiștii care intervin spun că sunt șanse ca cele două persoane să fie în viață.
Avalanșa...
Aproximativ 1.000 de persoane au fost reţinute, sâmbătă, în oraşe din Rusia, în cursul protestelor organizate faţă de arestarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi.
Proteste ale opoziţiei au loc în zeci...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis să are toleranță zero față de nerespectarea legii, referindu-se la adjunctul Poliției Capitalei, Radu Gavriș, care a fost surprins la o petrecere într-un restaurant...
Doi copii, de 5 și 7 ani, au fost duși sâmbătă la Spitalul Grigore Alexandrescu, după ce au inhalat fum în timpul unui incendiu produs în sectorul 1 al Capitalei.
Incendiul s-a produs într-o cameră la...
Jurnalistul Larry King, cunoscut om de televiziune în SUA, a murit, sâmbătă, la vârsta de 87 de ani. În urmă cu câteva săptămâni, el fusese confirmat cu COVID-19.
Legendarul Larry King, în vârstă de 87 d...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că pregătirea remedială pentru recuperarea orelor pierdute de elevi în timpul cursurilor online va fi de cinci ore/săptămână. El a anunțat că orele în sistem hib...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că are asigurări că vaccinarea angajaților din învățământ va începe înainte de 8 februarie, dată la care începe semestrul al doilea.
„Am asigurarea...
Procesul în Senatul SUA care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, inculpat pentru "instigare la insurecţie", va începe pe 8 februarie, potrivit agenţiei Associated Press.
Senatorul Chuck Schumer,...
Carantina în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș va fi prelungită cu 7 zile, după ce autoritățile au constatat că nu a scăzut rata de infectare cu Covid-19.
„Având în vedere faptul că, în...
Premierul Florin Cîțu a anunțat sâmbătă că Guvernul își păstrează obiectivul de a vaccina până la sfârșitul lui septembrie 10,4 milioane de români și susține că până ân 29 martie vor fi imunizați...
Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, va fi marcată duminică în garnizoanele din țară prin ceremonii militare și religioase, dar fără ca participanții să se prindă în Hora Unirii, a anunțat Ministerul...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 2.719 noi cazuri de Covid și 94 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Până...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susține că informațiile care circulă online, potrivit cărora virusul SARS-CoV-2 nu ar fi fost încă izolat în...
Ofițerul desemnat cu coordonarea activităților de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei este cercetat de conducerea Poliției Române după ce ar fi fost prins într-un...