x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Ucraina

MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Ucraina

17 Mai 2022   •   20:50
MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Ucraina

MAE continuă să recomande evitarea deplasărilor în Ucraina și le cere jurnaliștilor care intenționează să plece în Ucraina să se documenteze bine cu privire la condițiile de acces.

„Luând în considerare situația de securitate din Vecinătatea Estică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește recomandările ferme adresate odată cu creșterea la nivel maxim a alertei de călătorie pentru Ucraina, precum și comunicările publice ale MAE cu privire la o serie de evenimente care au avut loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat remis marți seara presei de către MAE.

În acest context, MAE adresează reprezentanților mass-media românești rugămintea de a se documenta temeinic cu privire la situația și condițiile de acces din zona în care intenționează să se deplaseze și să notifice intenția deplasării pe teritoriul Ucrainei sau al Republicii Moldova, precum și să obțină, în prealabil, toate autorizațiile necesare de la autoritățile locale/centrale atât pentru membrii echipelor de filmare, cât și pentru echipamentele utilizate, dacă este cazul.

De asemenea, este recomandată ferm evitarea deplasărilor în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, în Peninsula Crimeea, în zona de frontieră din nordul și nord-estul Ucrainei, precum și în alte zone din această țară, în funcție de evoluția confruntărilor armate.

„MAE informează că situația de securitate din aceste zone este gravă și îndeamnă, totodată, la evitarea deplasării în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, având în vedere că, recent, așa-zisele transnistrene au impus o interdicție de intrare a jurnaliștilor străini în teritoriul controlat de acestea. În situații ce ar necesita acordarea de asistență și protecție consulară cetățenilor români pe teritoriul Ucrainei sau în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, capacitatea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României este limitată în mod obiectiv”, se arată în comunicat.

×