x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Magistraţi români, trebuie să aplicaţi procedura diplomatică!

Magistraţi români, trebuie să aplicaţi procedura diplomatică!

de Violeta Fotache Publicat la 19 Mar 2009 00:00 Modificat la 19 Mar 2009 00:00

Modul în care s-a judecat o cauză la Curtea de Apel Timişoara, în care una dintre părţi era statul belgian, a determinat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să declanşeze verificări şi să mai atenţioneze încă o dată magistraţii cu privire la regulile care se aplică în astfel de cazuri.

Cazul pentru care CSM a dispus efectuarea de verificări prin Inspecţia Judiciară, relatat de presă, priveşte modul în care a fost judecată plângerea cetăţeanului român Mirela Claudia Pongracz împotriva statului belgian, dar şi a mai multor autorităţi româneşti.

Prin decizia definitivă şi irevocabilă a C.A. Timişoara, din octombrie 2008, sta­tul belgian a fost obligat la plata a 5.000 de euro daune morale pentru tratamente inumane. Mirela Pongracz a reclamat faptul că în anul 2007, când s-a deplasat în Belgia pentru a-şi recupera copilul de la rude, în Aeroportul din Bruxelles a fost reţinută, percheziţionată şi încătuşată fără drept.

ATENŢIONARE!
"Potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate fi reclamat la instanţele unui alt stat referitor la procedurile sale pu­blice sau suverane, însă poate fi supus au­torităţii instanţelor unui alt stat dacă este vorba despre plângeri referitoare la acţiunile sale de drept privat", atrage aten­ţia CSM. Consiliul mai avertizează că în aceste cazuri magistraţii trebuie să aplice procedura diplomatică. Po­trivit dreptului inter­na­ţional, "instanţele au obli­ga­ţia asigurării imu­ni­tă­ţilor jurisdic­ţio­nale ale unui stat străin din proprie iniţiativă. Din perspectiva dreptului in­terna­ţional, se aplică re­gimul imuni­tă­ţilor statelor şi patrimoniilor lor faţă de autoritatea instanţelor altor state", aten­ţio­nează CSM. De precizat că statul străin chemat în judecată este re­pre­zentat în proces de Ministerul de Externe al statului respectiv, şi nu de Ambasadă.

×
Subiecte în articol: observator