x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: 11.000 de angajați ai ministerului pregătiți să intervină, în contextul alertelor meteo

MAI: 11.000 de angajați ai ministerului pregătiți să intervină, în contextul alertelor meteo

de Redacția Jurnalul    |    04 Feb 2023   •   21:10
MAI: 11.000 de angajați ai ministerului pregătiți să intervină, în contextul alertelor meteo
Sursa foto: MAI

Peste 11.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ 6.500 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină, în contextul avertizărilor meteo emise de Administrația Națională de Meteorologie, anunță un comunicat.

Începând din această seară, ora 20.00, Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea grupelor operative ale structurilor pentru situații de urgență în județele Alba, Argel, Brașov,
Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu și Vâlcea.

De asemenea, va fi instituită permanența la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase.

Efectivele MAI sunt pregătite să intervină și pentru fluidizarea circulației pe sectoarele de drum cu probleme și pentru înlăturarea efectelor unor potențiale fenomenele meteo periculoase.

Pentru gestionarea situației provocate de vremea rea din județul Constanța vor fi deplasate, suplimentar, mijloace tehnice, constând în autospeciale și șenilate, precum și personal din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din alte județe, din Municipiul București și din cadrul Unității Speciale de Intervenții în Situații de Urgență.

Ministerul recomandă cetățenilor să se intereseze din timp asupra condițiilor de drum și asupra eventualelor restricții de circulație impuse preventiv pe unele sectoare. Conducătorii auto trebuie să manifeste prudență la volan mai ales atunci când circulă pe drumurile acoperite cu polei sau zăpadă pentru a evita producerea unor accidente.

Situația la nivel național este monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o coordonare eficientă a intervențiilor din teren și a alocării resurselor necesare. Totodată, orice situație de urgență cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112.

Angajații MAI au intervenit în cursul zilei de astăzi, în 9 localități în care fenomenele meteorologice au produs efecte din județele Alba, Arad, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Hunedoara, Sălaj și Timiș, iar la acest moment se intervine în județele Arad, Bihor, Hunedoara și Timiș pentru degajarea copacilor prăbușiți pe carosabil, precum și pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.

×
Subiecte în articol: alerte meteo