x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: Amenzi de 8,6 milioane de lei, într-o săptămână, pentru nerespectarea restricțiilor

MAI: Amenzi de 8,6 milioane de lei, într-o săptămână, pentru nerespectarea restricțiilor

07 Noi 2020   •   19:30
MAI: Amenzi de 8,6 milioane de lei, într-o săptămână, pentru nerespectarea restricțiilor

Autoritățile au aplicat în ultima săptămână peste 58.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8,6 milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor impuse pentru evitarea răspândirii Covid-19.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat că în ultima săptămână au fost verificați aproape 3.000 de operatori de transport persoane, peste 60.000 de firme, 90.000 de locații de interes, dintre care 40.000 de restaurante, terase și fast-food-uri, precum și peste 480.000 de persoane.

„Cele mai multe nereguli constatate au fost legate de nepurtarea măștii de protecție, nerespectarea normelor privind distanțarea socială sau cu privire la organizarea unor evenimente în spații pentru care sunt impuse interdicții ori cu depășirea numărului de participanți permis”, a declarat Dajbog.

În urma verificărilor au fost aplicate peste 58.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 8,6 milioane de lei.

De asemenea, 69 de persoane sunt cercetate în 60 de dosare penale, dintre care 54 sunt deschise pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

La acțiunile de verificare au participat zilnic, în medie, 6.800 de polițiști, 4.200 de jandarmi, 155 de polițiști de frontieră, aproximativ 2.000 de angajați ai ISU și 2.500 de polițiști locali.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: amenzi MAI