Luni, incepe examenul de bacalaureat cu evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Oficialii Ministerului Educatiei au anuntat masuri stricte pentru organizare si desfasurare, in scopul eliminarii posibilitatilor de frauda. Printre acestea, instalarea camerelor de luat vederi in cat mai multe sali de clasa.
Examenul de bacalaureat incepe in 6-8 iunie cu evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, urmata in 8-10 iunie de evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna.
Proba D, de evaluare a competentelor digitale, era programata sa inceapa in 13 iunie, dar MECTS a decis schimbarea datei pentru 10 iunie, intrucat zilele de 12 si 13 iunie sunt libere cu ocazia Sarbatorii de Rusalii, potrivit Codului Muncii. Perioada alocata desfasurarii probei D se mentine la cinci zile.
Urmatoarea proba este cea de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala, care se va derula in intervalul 20-23 iunie.
Probele scrise de la bacalaureat incep in 27 iunie cu Limba si literatura romana, in 28 iunie este progamata testarea la Limba si literatura materna, in 29 iunie va fi sustinuta proba obligatorie a profilului si in 1 iulie proba la alegere a profilului si specializarii.
In 3 iulie vor fi afisate rezultatele, in 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestatii, care vor fi rezolvate in 5 - 7 iulie, urmand ca in 8 iulie sa fie afisate rezultatele finale.
Bacalaureat Big Brother
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, declara, in urma cu o luna, ca la examenele de bacalaureat din acest an nu se va mai copia si avertiza ca "daca altii nu vor fi vigilenti", ce s-a intamplat in vami se va intampla si in educatie.
"Cuvantul cheie la bacalaureat este stabilitate. Continutul probelor si modul de desfasurare este cvasiidentic cu cel de anul trecut, mai putin calendarul. Ca element de noutate au fost intarite masurile care vizeaza politica MECTS de toleranta zero fata de frauda. Cel mai puternic semnal de reforma, nu doar in educatie si in societate, este sa avem toleranta zero fata de frauda", a apus ministrul Educatiei.
Funeriu a precizat ca au fost luate cateva masuri pentru eliminarea fraudei, solicitandu-se inspectoratelor scolare sa asigure pentru organizarea bacalaureatului cat mai multe sali de clasa prevazute cu camere de luat vederi.
"Reamintesc ca este interzis accesul in sala cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe palierul preventiei au fost transparentizate toate masurile, astfel ca organizatii de parinti si reprezentanti ai organizatiilor non-guvernamentale care au fost acreditate de catre inspectoratul scolar judetean vor putea sa aiba acces la tot ceea ce tine de supravegherea examenelor si la procedurile de desfasurare a bacalaureatului", a mai spus Funeriu.
Demnitarul spunea ca masurile de securitate au fost sporite si ca cei care copiaza vor fi si mai drastic sanctionati, urmand sa fie eliminati si sa primeasca interdictie de a participa la doua sesiuni ulterioare.
Astfel, un candidat eliminat la examenul din vara lui 2011 pentru ca a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 si nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul sa se inscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.
Candidatii care au fost eliminati la bacalaureatul din sesiunile precedente intrucat au fost prinsi copiind pot participa la examenul din 2011, a precizat, pentru Mediafax, secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar, Oana Badea.
Totodata, Ministerul Educatiei va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor si cazurilor de potentiala fraudare.