Plata salariilor angajaţilor Oltchim pentru luna septembrie 2012 va fi achitată începând de mâine, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, la începutul şedinţei de Guvern. Chiţoiu a mai spus că restanţele pe lunile octormbrie vor fi plătite la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. El a mai spus că vor fi repornite încă trei secţii ale combinatului.
"Până mâine (n.r. joi) plătim salariile restante pe septembrie. De azi (n.r. miercuri), inclusiv mâine şi luni, se mai repornesc încă trei secţii, urmează să implicăm astfel 1.200 de salariaţi. În urma negocierilor cu FMI, vreau să mulţumesc cu această ocazie băncilor creditoare, putem să asigurăm finanţarea repornirii activităţii la Oltchim", a afirmat Daniel Chiţoiu.
"Avem în vedere ca până a mijlocul lunii decembrie să ajungem la 65% din totalul capacităţii de producţie la Oltchim, urmând ca la finalul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, să asigurăm şi plata restanţelor pentru octombrie, banii rezultând din primul ciclu de producţie de la Oltchim", a mai spus ministrul Daniel Chiţoiu.
Premierul Victor Ponta a adăugat că aşteaptă rezultatele instituţiilor abilitate în privinţa sesizărilor privind fraudele descoperite la Oltchim în trecut. "Aştept rezultatul de la instituţiile statului, care au fost sesizate de fraudele de la Oltchim, să îşi facă datoria", a precizat Victor Ponta.
Câteva sute de salariaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, astăzi, pentru a treia zi consecutiv, în faţa pavilionului administrativ, cerând ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile. La această oră, liderii sindicali, împreună cu câţiva reprezentanţi ai salariaţilor protestatari, discută cu conducerea combinatului, care încearcă să obţină de la bănci un credit de 20 de milioane de euro, necesari repornirii unităţii.