Mamaia, sub zodia frunzei

Miile de peşti morţi care pluteau deasupra Mării Negre şi indicele ridicat al razelor UV, subiecte de maximă audienţă la buletinele de ştiri săptămâna trecută, sunt nimic pe lângă kitschul, jaful şi nesimţirea pe care le întâlneşti dacă ajungi în staţiunea Mamaia.

Cauţi un spaţiu liniştit, cu o plajă frumoasă, unde poţi să înoţi în mare, nefiind pietre, şi găseşti, în locul a ceea ce-ţi aminteai că a fost, o staţiune murdară, o plajă destul de mică, pentru că deşi marea o înghite pe an ce trece nimeni nu ia în seamă şi se construieşte în continuare cât mai aproape de ţărm, şi multe, multe dughene colorate şi poziţionate alandala care oferă nimicuri scumpe spre vânzare. Şi dacă în urmă cu ceva ani mai vedeai câte un jandarm rătăcit care avea grijă ca micii "comercianţi" să nu-şi mai vândă marfa la nasul omului, acum sunt lăsaţi în voie, să urle o dată la 30 de secunde: "porumb fiert de vânzare", "nămol de vânzare", "piatră de mare de vânzare"... pufuleţi, mere glazurate şi suveniruri de atârnat la gât sau de pus pe televizor, în locul peştelui multicolor din sticlă.

Apoi, oriunde ai fi, e necesar să auzi "muzică" din trei direcţii diferite, fie de la posturile de radio înfiinţate pe plajă, fie de la localul Radio Vacanţa, care în loc să difuzeze şlagăre, aşa cum se întâmpla în urmă cu ceva ani, s-a lăsat purtat de briză până la Dj Sava şi Raluka (dacă nu v-aţi prins, "c"-ul e demodat) cu a lor "I like (The trumpet)". Şi ca să înţelegeţi ce vreau să spun, fata zice lasciv vreo 4 minute cum îi place ei... trompeta...

Aşadar, vreo cinci-şase melodii, majoritatea dance, se repetau la nesfârşit şi la volum maxim pe plajă, paralizându-ţi neuronii, urmând ca seara, în toate cluburile din staţiune, să fie difuzate exact aceleaşi, în extazul piţipoancelor drogate şi al cocalarilor care le admirau mişcările de dans (la fel de limitate ca versurile pieselor). "Mamaia este staţiunea în care oamenii săraci vin pentru a pretinde că sunt bogaţi, iar bogaţii vin din lipsă de imaginaţie", după cum am auzit pe cineva spunând.

Maşini de epocă sunt parcate în faţa hotelurilor de cinci stele, la câteva sute de metri de plaja plină de coji de seminţe, pahare şi sticle de plastic sau resturi de mâncare. Nu funcţionează nici o regulă, ghiolbanul îşi bate joc de tot ce calcă, "dacă alţii aruncă, eu de ce nu". În plus, rişti să devii paranoic, gândindu-te că absolut toată lumea vrea să te fure în vreun fel. Nu se poate altfel când preţul la apă minerală, de exemplu, pe plajă e dublu sau chiar triplu faţă de Constanţa sau când taxiurile au trei tarife: unul de oraş de zi, unul de oraş de noapte şi unul de staţiune (în Mamaia - 3 lei/km). Cu oricât de multe frunze verzi şi sloganuri atractive s-ar încerca, România n-o să ajungă niciodată o ţară turistică, în condiţiile în care locuitorilor ei nu le pasă de nimic, decât să aibă burta plină, maneaua/dance-ul în cap, berica la îndemână şi seminţe de scuipat, iar autorităţile, obligate să protejeze mediul şi imaginea staţiunii, lipsesc cu desăvârşire.