x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Managerul de la Matei Balș: Situația este critică, toate paturile de Terapie Intensivă sunt pline

Managerul de la Matei Balș: Situația este critică, toate paturile de Terapie Intensivă sunt pline

14 Mar 2021   •   09:19
Managerul de la Matei Balș: Situația este critică, toate paturile de Terapie Intensivă sunt pline
Sursa foto: Lucian Alecu

Medicul Cătălin Apostolescu, manager interimar al Institutului ”Matei Balș”, consideră că e o situație critică în spital. El afirmă că boala s-a schimbat, iar situațiile sunt disperate. 

”Situația este critică la ”Matei Balș”, toate paturile de Terapie Intensivă sunt pline, deja s-au improvizat paturi și pe o altă secție, în condițiile în care avem deficit de personal de Terapie Intensivă și cel mai grav este că în acest val al treilea boala s-a schimbat. Formele severe apar mult mai repede, degradarea pacienților este rapidă și boala apare la vârste din ce în ce mai tinere. Deja avem persoane de 40 de ani, de 30 și ceva de ani a căror stare necesită îngrijiri de Terapie Intensivă urgentă,” a declarat dr. Cătălin Apostolescu la Antena 3.

Medicul a mai spus că au amenajat trei paturi de ATI Covid într-o secție suplimentară, explicând: ”Nu putem să asigurăm locuri suplimentare. A fost o situație disperată în ziua de ieri în care pacienții s-au agravat și n-am avut unde să-i transferăm. O secție de ATI nu înseamnă numai aparate, înseamnă și oameni, medici și asistente pregătite pentru Terapie Intensivă”. 

×