x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maradona, la DaKINO

Maradona, la DaKINO

21 Oct 2008   •   00:00

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film al Bucureştilor, DaKINO, care va avea loc între 25 şi 29 noiembrie la Liberty Center, va prezenta în seara de deschidere, pe lângă documentarul "Generation 68", proiectat în prezenţa autorului său, Simon Brook, şi cel mai recent film al lui Emir Kusturica, "Maradona by Kusturica", despre legendarul fotbalist Diego Maradona.



Mărturisirile lui Maradona ating şi momentul delicat al consumului de cocaină, dar mai ales subiectele politice. Documentarul a fost realizat de-a lungul a doi ani şi a avut premiera mondială în acest an la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiţiei.

×
Subiecte în articol: romania