Astăzi a început Conventul anual al Marii Loji Naţionale a României. Printre subiectele care vor fi luate în discuţie numărându-se propunerea, anunţată de marele maestru al MLNAR, Viorel Dănacu, de iniţiere a unui dialog informal cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc privind interesele naţionale. Viorel Dănacu a adăugat că doreşte să aibă consultări şi cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe.
Chişinăul, interes naţional
"La Convent vom face un document pe care să-l adresăm preşedintelui României, primului-ministru, pentru că la aceste întruniri pe care le avem în plan internaţional trebuie să existe o coerenţă între instituţiile statului român, să vorbim aceeaşi limbă. În toate ţările din Uniunea Europeană, fie preşedinţi, fie consilieri, au loc consultări periodice pentru a se informa reciproc",a precizat Viorel Dănacu, citat de Agerpres. La Convent vor fi discutate şi aspecte legate de situaţia de la Chişinău, masonii din Marea Lojă Naţională a Republicii Moldova, creată de MLNAR, exprimându-şi dezacordul faţă de acţiunile guvernului comunist moldovean împotriva protestatarilor anti-comunişti. Conform marelui maestru Viorel Dănacu, Loja din ţara vecină doreşte o deschidere a relaţiilor cu Uniunea Europeană, respingând acţiunile extremiste şi totalitariste îndreptate împotriva presei şi cetăţenilor.
Viorel Dănacu a mai spus că a avut întrevederi cu marii maeştri ai celorlalte două organizaţii masonice principale care funcţionează pe teritoriul României, Eugen Ovidiu Chirovici, de la Marea Lojă Naţională din România, precum şi Mircea Deaca, de la Marele Orient al României, pentru a realiza proiecte comune, legate şi de criza economică actuală.
Un alt punct pe ordinea de zi îl reprezintă înfiinţarea de loji masonice la sate, printr-un program care va fi iniţiat la Conventul Naţional. Prin Programul Masonic Sătesc, care se va derula de-a lungul a 25 de ani, Marea Lojă intenţionează să înfiinţeze câte o lojă în fiecare dintre cele opt euroregiuni din România. Potrivit lui Viorel Dănacu, programul mizează pe revenirea românilor la sate, din cauza crizei economice mondiale. El a precizat că, în prezent, există o lojă sătească la Hobiţa, judeţul Gorj, localitatea natală a lui Constantin Brâncuşi, dar funcţionează şi opt triunghiuri masonice, în cele opt euroregiuni ale ţării.
Marea Lojă Naţională a României urmăreşte să înfiinţeze şi o şcoală masonică europeană, pe lângă Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti, unde să se organizeze cursuri de nouă luni, autorizate de Ministerul Educaţiei, destinate tinerilor. La ora 17,00 este programată o conferinţă de presă, în care vor fi prezentate concluziile întrunirii, urmând ca de la ora 20,00 să aibă loc tradiţionala Seară Culturală Europeană, un spectacol ce încheie lucrările Conventului. Printre artiştii ce vor susţine recitaluri se numără Rodica Anghelescu, Codruţ Stănescu, Marin Voican Gheoroiu.
Dialogul de după reorganizare
Un Convent anual al Marii Loji Naţionale a României cu o însemnătate aparte în istoria MLNAR a avut loc la 22 aprilie 2007. Atunci s-a hotărât modificarea structurii de conducere teritorială a acestei obedienţe, fiind aleşi opt Pro Mare Maeştri, câte unul pentru fiecare euro-regiune de dezvoltare a României. Mare Maestru al MLNAR a fost reales Viorel Dănacu. La Convent au participat peste 800 de invitaţi din 14 ţări, care au transmis mesaje de salut noii conduceri.
Printre modificările aduse la "Constituţia" acestei obedienţe s-a numărat şi includerea unui amendament referitor la posibilitatea "fraţilor" din MLNAR "de a se perfecţiona la gradele superioare ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat pe care îl constituie cu Marea Lojă a Franţei".
Unul din succesele acestui Convent a fost încheierea unei înţelegeri cu Ritul Scoţian Antic şi Acceptat al Ungariei. În acest spirit, în cadrul Conventului a existat o propunere ca templul masonic de la Arad - aflat în patrimoniul Ministerului Culturii - să fie refăcut cu ajutorul "fraţilor" români şi unguri, iar folosirea lui să fie la nivel european, astfel încât marile personalităţi din masonerie să se întâlnească nu numai la Atena, Viena, Paris, Bruxelles ci şi în România.
Citește pe Antena3.ro