x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marfă contrafăcută de peste 4 milioane de lei, din Bulgaria, confiscată la Vama Calafat

Marfă contrafăcută de peste 4 milioane de lei, din Bulgaria, confiscată la Vama Calafat

de Redacția Jurnalul    |    17 Mar 2024   •   14:40
Marfă contrafăcută de peste 4 milioane de lei, din Bulgaria, confiscată la Vama Calafat

Polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui vehicul din Bulgaria, mai mulți paleți ce conțineau peste 13.000 de bunuri contrafăcute, respectiv haine, parfumuri, încălțăminte

Potrivit Poliției de Frontieră, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit în vehiculul înmatriculat în Bulgaria mai mulți paleți ce conțineau cantitatea de peste 13.000 de bunuri contrafăcute, constând în articole vestimentare, parfumuri, încălțăminte, produse de marochinări și ceasuri, toate inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, fiind astfel susceptibile a fi contrafăcute.

Bulgarul s-a prezentat sâmbătă dimineața pe sensul de intrare în România, la volanul unui autocamion. Acesta transporta coletărie pe ruta Bulgaria-Germania, conform documentelor prezentate.

Când a fost făcut controlul de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, mai mulți paleți ce conțineau diverse bunuri.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 13.395 bunuri contrafăcute, constând în articole vestimentare, încălțăminte, parfumerie, produse de marochinărie și ceasuri inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele, în valoare totală de aproximativ de 4.018.500 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: marfa contrafacuta bulgaria vama calafat