x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marile rețele comerciale cer autorităților prelungirea programului de funcționare de sărbători

Marile rețele comerciale cer autorităților prelungirea programului de funcționare de sărbători

19 Dec 2020   •   12:30
Marile rețele comerciale cer autorităților prelungirea programului de funcționare de sărbători

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a cerut Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă și Direcției de Sănătate Publică să prelungească de sărbători programul magazinelor cu o oră, până la 22:00. 

Apreciem că decizia prelungirii cu o oră a programului de funcționare a magazinelor ar oferi o mai mare flexibilitate pentru consumatori și va permite o fluidizare eficientă a traficului de clienți, asigurând accesul consumatorilor la produsele și cadourile pe care aceștia își doresc să le achiziționeze în această perioadă”, se arată în comunicatul asociației. 

AMRCR mai precizează că solicitarea vine în contextul în care traficul în magazine va crește cu cel puțin 20% în zilele premergătoare Sărbătorii Crăciunului și Anului Nou. Asociația dă asigurări că marile magazine vor respecta în continuare măsurile de siguranță necesare pentru combaterea transmiterii virusului. 

×
Subiecte în articol: retele comerciale program sarbatori