x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Evaziune fiscală cu mașini second hand aduse din străinătate

Evaziune fiscală cu mașini second hand aduse din străinătate

de Redacția Jurnalul    |    24 Mai 2023   •   21:45
Evaziune fiscală cu mașini second hand aduse din străinătate

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș fac, miercuri, 10 percheziții în Argeș, Ilfov și București la persoane suspectate că au cumpărat 173 de mașini din spațiul comunitar, înregistrând doar parțial operațiunile comerciale. Prejudiciul este de 1,3 milioane lei.

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 6 în județul Argeș, două în Ilfov și două în municipiul București, într-un dosar penal referitor la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

„Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că, în perioada iunie 2020-decembrie 2020, o societate comercială cu sediul în judeúl Argeș ar fi achiziționat un total de 173 de autoturisme second hand (în valoare totală fără TVA de 13.672.047 de lei), din țări din spațiul comunitar precum Germania, Olanda Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, Belgia, Danemarca, înregistrând doar partial aceste operațiuni comerciale. Din totalul autoturismelor achiziționate, reprezentanții societății ar fi omis înregistrarea în evidența contabilă și declararea la organul fiscal competent livrarea a 57 de autoturisme (în valoare totală de 5.288.696 de lei), iar pentru celelalte ar fi aplicat în mod eronat TVA la marja de profit, rezultând un prejudiciu ce a fost estimat la aproximativ 1.300.000 de lei, reprezentând TVA, impozit pe profit, dobânzi și penalități”, arată Poliția Argeș.

Vor fi duse la sediul poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise, șapte persoane.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: masini second evaziune