x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mașinuțe de împins vs. triciclete cu control parental: ce să alegi?

Mașinuțe de împins vs. triciclete cu control parental: ce să alegi?

07 Iun 2022   •   08:15
Mașinuțe de împins vs. triciclete cu control parental: ce să alegi?

Ca părinte, constați că piața îți oferă atât de multe modele din orice produs, încât câteodată pur și simplu nu mai știi ce să alegi. Inclusiv pentru plimbarea celui mic te întrebi oare ce este mai potrivit să alegi: o mașinuță de împins sau o tricicletă cu control parental? Noi vrem să îți ușurăm puțin misiunea de părinte și să îți explicăm diferența, așa încât tu să alegi ce e mai potrivit pentru micuțul tău!

Diferențele dintre mașinuțele de împins și tricicletele cu control parental

 

  • Modul de punere în mișcare a celor două accesorii

O tricicletă cu control parental este o tricicletă pe care copilul însuși o poate pune în mișcare cu ajutorul pedalelor. În cazul mașinuțelor pentru împins, acest lucru nu este posibil, pentru că acestea nu sunt dotate cu pedale. Cu toate acestea, o mașinuță pentru împins poate fi pusă în mișcare cu ajutorul picioarelor, dacă se dorește acest lucru de către copil.

 

  • Vârsta căreia îi sunt dedicate cele două accesorii

O tricicletă cu control parental este de cele mai multe ori destinată copiilor cu vârsta de peste 3 ani, cu condiția să nu depășească greutatea maximă de 50 de kilograme. În schimb, o mașinuță de împins este destinată copiilor mai mici, cu vârsta cuprinsă între un an și trei ani, cu greutatea maximă de 25-30 de kilograme, în funcție de model.

 

  • Spațiul de depozitare

În cazul unei triciclete ieftine cu control parental, spațiul de depozitare este situat în spatele scaunului, de cele mai multe ori fiind reprezentat de o geantă atașată mânerului de împins tricicleta. Acesta nu este și cazul mașinuțelor de împins, unde spațiul de depozitare este strategic amplasat sub scaunul celui mic, fără a încurca pe cel mic sau pe cei mari care împing mașinuța.

 

  • Ghidon vs. Volan

Modul de control al celor două accesorii este același doar în ceea ce privește controlul parental, și anume mânerul de împingere.

În ceea ce privește controlul celui mic asupra celor două accesorii pentru copii, acesta diferă. În cazul trotinetelor cu control parental, este vorba de un ghidon, de cele mai multe ori, exact ca la bicicletă.

În schimb, mașinutele de împins nu dispun de ghidon sau coarne, ci pot fi controlate prin volan. Tot în funcție de modelul de mașinuță ales, acest volan poate fi echipat cu claxon, cu muzică sau chiar cu un buton pentru faruri.

 

  • Copertină ajustabilă

De cele mai multe ori, tricicletele cu control parental nu dispun de o copertină ajustabilă, ci sunt acoperite, exact ca un mijloc de transport non-decapotabil. Acest lucru asigură, bineînțeles, o protecție solară constantă, însă ideal este să aibă parte de o copertină ajustabilă, așa cum este cazul des întâlnit la mașinuțele de împins.

În felul acesta, dacă cel mic nu suportă să poarte pălării, șepci sau căciulițe tot timpul, în zilele când acceptă, îl puteți lăsa să se scufunde în razele de soare, iar în zilele când refuză, puteți trage peste căpușorul lui copertina ajustabilă.

 

Nu există niciun argument care să sugereze că unul din aceste două accesorii este mai bun sau mai practic decât celălalt, cu atât mai mult cu cât sunt destinate altor grupe de vârstă.

Am vrut să accentuăm pur și simplu avantajele fiecărei jucării pentru copii, astfel încât alegerea ta să fie mai ușoară. Tu ce anume vei folosi? Ne poți trimite o poză sau un mesaj cu micuțul tău în mașinuță sau pe trotinetă, după ce faci achiziția!

Ah, și încă un secret! Vă recomandăm site-ul Kidiko.ro pentru orice fel de cumpărături pentru copii. Ne veți mulțumiți apoi pentru recomandare. Vă lăsăm pe voi să descoperiți de ce!

 

×