Vameşii şi medicii veterinari au interzis începând de luni introducerea în ţară a animalelor vii, a cărnii şi produselor din carne prin Vama "Porţile de Fier I", a declarat şeful instituţiei, Titu Neţoiu.
Potrivit acestuia, măsura a fost luată din cauza identificării în mai multe state din estul Europei a unor focare de pestă porcină africană, boală care pune în pericol viaţa efectivelor de suine.
"Pentru preîntâmpinarea unor situaţii neplăcute în relaţia călător-vameş-medic veterinar au fost amplasate afişe de avertizare prin care atenţionăm persoanele care tranzitează vama de la frontiera cu Serbia că nu au dreptul să importe sau să achiziţioneze din această ţară animale, carne şi produse din carne. În cazul în care se vor constata abateri de la reglementările instituite din 17 februarie vom trece la sancţiuni împotriva vinovaţilor", a precizat Titu Neţoiu.
Şeful Vămii "Porţile de Fier I" a afirmat că există şi pentru oameni riscuri de îmbolnăvire cu pestă porcină africană în cazul în care se consumă carne infestată adusă din zonele afectate.