Maurer, Galbraith şi chinezii

La Casa Titulescu din Capitală, în prezenţa unor prestigioase personalităţii ale vieţii politice şi culturale, a fost lansat volumul “Politica independentă a României şi relaţiile româno-chineze. 1954-1975”, al doilea din seria cu acest titlu.

Apărută sub egida Arhivelor Naţionale ale României, lucrarea a fost coordonată de  Romulus Ioan Budura. Şi pentru că tot am adus vorba despre personalităţi prezente, iată: Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Tu Jing, însărcinatul cu afaceri ad interim al Republicii Populare Chineze, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, acad. Florin Constantiniu, George G. Potra, directorul Fundaţiei Europene Titulescu.

Prin urmare, ce ne mai spun documente politice sau diplomatice despre relaţiile româno-chineze de acum o jumătate de veac?

PUTERE. Alcătuitorii selecţiei reuşesc să dea la iveală valoroase izvoare documentare, demonstraţia lor mergând pe ideea că în istoria raporturilor dintre România şi China perioada 1954-1975 are o importanţă imposibil de neglijat. Este reconstituită acea “operaţiune diplomatică de anvergură a conducerii României care avea să-i alăture României o mare putere în susţinerea dorinţei ei de se afirma independent în viaţa internaţională.”

Centrul de greutate al demonstraţiei este dat de conflictul politic şi diplomatic sovieto-chinez, în atenuarea şi, pe cât posibil, rezolvarea căruia România şi-a oferit bunele oficii şi valoroasa ei expertiză. Totodată, sunt evidenţiate iniţiative şi acţiuni româneşti pentru restabilirea drepturilor legitime ale Chinei în organismele internaţionale, în primul rând, în ONU. 

TEORII. Puţini bănuiau că în demersurile lor politice şi diplomatice demnitari de prim rang ai României nu apelau doar la “nemuritoarea învăţătură a clasicilor marxism-leninismului”, ci şi la autorii şi teorii de referinţă din lumea capitalului. De pildă, în cadrul convorbirilor dintre delegaţia de partid şi guvernamentală a României, condusă de Ion Gheorghe Maurer şi delegaţia chineză, condusă de Zhou Enlai, premierul român acordă maximă atenţie scenariilor formulate de către o serie de profesori şi savanţi, membrii ai unui “grup liber”, între care şi economistul J. K. Galbraith. Fără a fi întrerupt sau contrazis de interlocutorii chinezi, Ion Gheorghe Murer dezvoltă un expozeu de o mare claritate, cântăreşte argumente “pro” şi “contra” care pun în evidenţă o teză ce părea la acea vreme mai mult decât riscantă: “În prezent,  problema relaţiilor cu China începe să devină una dintre problemele de prim ordin pe agenda vieţii politice americane.” Ciudat acest Galbraith! Să fii ditai consilier al preşedinţilor Roosvelt şi Kennedy şi să nu îţi cadă fisa că stai de vorbă cu primul ministru al unui “regim ilegitim şi criminal?!”   

VALENŢĂ. Ultimul text din volum rememorează primirea de către Thou Enlai, premierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze a lui Ilie Verdeţ. A fost ultima primire de către marele ideolog şi politician chinez a unei delegaţii străine. Deşi grav bolnav, premierul chinez prelungeşte cele 20 de minute ale vizitei: “Medicii nu pot sancţiona oaspeţii.”

Astăzi, când unipolarismul pare a-şi fi trăit traiul, când noi centre de putere (printre care şi China!) tind să preia controlul unei lumi a interdependenţelor, o asemenea lectură capătă o nouă valenţă.

“În China circulă o vorbă din vechime, potrivit căreia «apa de departe nu poate stinge focul din apropiere».La urma urmelor, între China şi România este o distanţă mult prea mare. Treburile Europei nu pot fi ţinute în mâini de cele două mari puteri – SUA şi URSS, ţările mici şi mijlocii nu-şi pot pune speranţele în ceea ce priveşte securitatea în superputeri, ci doar în unirea lor...”
Zhou Enlai