x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Programul Metrorex de Sărbători. Cum circulă metroul de Crăciun și Revelion

Programul Metrorex de Sărbători. Cum circulă metroul de Crăciun și Revelion

de Redacția Jurnalul    |    23 Dec 2025   •   17:15
Programul Metrorex de Sărbători. Cum circulă metroul de Crăciun și Revelion
Sursa foto: Jurnalul/Cum vor circula metrourile de Crăciun și Revelion

În zilele de 25–26 decembrie, 1–2 ianuarie 2026 și 5–7 ianuarie 2026, trenurile de metrou vor circula potrivit graficelor pentru zilele de weekend și sărbători legale.

Astfel, pe Magistrala 1 (Pantelimon – Dristor 2), Magistrala 2 (Tudor Arghezi – Pipera), Magistrala 3 (Preciziei – Anghel Saligny) și Magistrala 5 (Eroilor 2 – Valea Ialomiței/Râul Doamnei), trenurile vor circula la un interval de 9 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Străulești) la un interval de 12 minute.

De asemenea, în noaptea de Revelion, 31 decembrie 2025 / 1 ianuarie 2026, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele între orele 23:00 – 01:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar între orele 01:00 – 05:00 la un interval de circa 20 de minute, precizează Metrorex.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: metrorex sarbatori program