x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Metrorex: Trenurile de metrou vor circula după graficele din zilele de sărbătoare, în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie

Metrorex: Trenurile de metrou vor circula după graficele din zilele de sărbătoare, în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie

27 Noi 2021   •   16:30
Metrorex: Trenurile de metrou vor circula după graficele din zilele de sărbătoare, în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie

Trenurile de metrou vor circula conform graficelor stabilite pentru zilele de sărbătoare, în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie, a anunţat sâmbătă Metrorex.

"Având în vedere Hotărârea de Guvern privind stabilirea zilei de 29 noiembrie ca zi liberă, Metrorex informează publicul călător că, în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2021 (inclusiv în data de 29.11.2021), trenurile de metrou vor circula conform graficelor de circulaţie, stabilite pentru zilele de sărbătoare. Totodată, Metrorex a prevăzut introducerea de trenuri suplimentare pentru eventualitatea creşterii traficului de călători, în această perioadă", precizează compania de transport.

Metrorex a menţionat, vineri într-un comunicat că, în data de 1 decembrie 2021, în intervalul orar 9:00 - 16:00, se vor introduce trenuri suplimentare.

Astfel, pe Magistrala 1 (Dristor 2 - Pantelimon) şi pe Magistrala 3 (Preciziei - Anghel Saligny) va fi exista câte un tren suplimentar, iar pe Magistrala 2 (Pipera - Berceni) două trenuri în plus. 

×
Subiecte în articol: metrorex