x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Migranți din Afganistan și Nepal au încercat să treacă ilegal frontiera din România spre Ungaria

Migranți din Afganistan și Nepal au încercat să treacă ilegal frontiera din România spre Ungaria

17 Aug 2021   •   11:00
Migranți din Afganistan și Nepal au încercat să treacă ilegal frontiera din România spre Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Nădlac II și Borș au depistat, în ultimele 24 de ore, 18 cetăţeni din Afganistan și Nepal, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru TIR-uri încărcate cu marfă.

La Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judetul Arad, s-a prezentat, luni, pentru formalităţi de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta Bulgaria-Franța. Când au făcut controlul amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, trei cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 17 de ani, solicitanți de azil în România.

Acțiuni asemănătoare au avut loc luni și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două TIR-uri, conduse de un cetățean bielorus, respectiv un bulgar. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii transportau rafturi metalice și produse din aluminiu pentru societăți din Germania și Polonia. Oamenii legii au descoperit, însă, ascunse printre mărfurile transportate, unsprezece persoane. La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan și Nepal, cu vârste cuprinse între 15 și 31 de ani, solicitanți de azil în România.

Tot luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judetul Bihor, s-a prezentat la ieşirea din ţară, un cetăţean bulgar care conducea un camion încărcat cu piese metalice, pe ruta Bulgaria-Polonia. La controlul autovehiculului, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiți ascunși patru tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 11 și 22 de ani.

În toate cazurile polițiștii de frontieră fac cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politia de frontiera