x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Fifor: De azi pornim procedura pentru achiziţia bateriilor de coastă

Mihai Fifor: De azi pornim procedura pentru achiziţia bateriilor de coastă

01 Oct 2018   •   12:04
Mihai Fifor: De azi pornim procedura pentru achiziţia bateriilor de coastă

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat că de luni va începe procedura de achiziţie a bateriilor de coastă.

"Astăzi sperăm să putem porni procedura pentru achiziţia sistemelor mobile de lansatoare de rachete. Este vorba de bateriile de coastă, aşa cum le spunem, o nouă etapă de înzestrare majoră pentru Armata României, un program care nu face decât să vină în completarea celorlalte, asigurând României o capacitate de descurajare şi de apărare în partea aceasta a Flancului estic. Astăzi se publică anunţul, după ce s-a trecut prin toate etapele premergătoare lansării acestei proceduri. În urmă cu două săptămâni am aprobat o hotărâre de guvern în acest sens iar acum suntem pregătiţi să putem lansa această procedură", a spus Fifor, prezent la deschiderea anului universitar la Academia Tehnică Militară.

El a precizat că îşi doreşte ca Armata României să aibă parte de cele mai performante echipamente, dintre care o parte să fie realizate în industria naţională de apărare, prin transfer tehnologic şi cooperare industrială.

"S-a discutat (în SUA n.r.) şi despre programul F16, pe care dorim să continuăm să le achiziţionăm. În primă instanţă sunt cele cinci aeronave pe care urmează să le achiziţionăm tot din Portugalia, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte 12. E adevărat, am cerut sprijin şi secretarului Apărării, pentru că fie că se cumpără din Portugalia, fie că se cumpără din altă ţară aliată, procedura e aceeaşi şi este nevoie de un acord al Guvernului SUA pentru ca această procedură să aibă loc", a mai spus Fifor, întrebat de jurnalişti despre vizita recentă în SUA.

Ministrul Apărării a mai arătat că secretarul Apărării Jim Mattis a dat toate asigurările că va exista sprijin pentru acest program.

"Pe de altă parte, am discutat în continuare despre cele 36 de aeronave pe care intenţionăm să le achiziţionăm, astfel încât să putem completa nevoia de înzestrare a armatei. Statul Major al Forţelor Aeriene dă asigurări că începând cu luna februarie vom putea ieşi la Poliţia Aeriană cu F16. Atunci se termină toată procedura, toată pregătirea necesară pentru a opera aceste avioane în condiţii de maximă siguranţă şi operativitate", a afirmat Fifor.

El a mai spus că revine în fiecare an cu plăcere la Academia Tehnică Militară, unde sunt pregătiţi viitorii specialişti pentru tehnica ce urmează să intre în dotarea Armatei României prin programele majore de înzestrare.

"Nu pot decât să mă bucur şi să le urez tuturor celor care încep un nou an universitar, fie că sunt aici, la Academia Tehnică Militară, fie că încep anul universitar în alte instituţii de învăţământ superior ale Ministerului Apărării Naţionale, să le urez mult succes, să aibă un an rodnic şi să sperăm că vor avea numai rezultate meritorii, după cum de altfel ne-au şi obişnuit", a adăugat Mihai Fifor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihai Fifor