x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de bucureșteni fără apă caldă şi căldură de zile întregi: Ce spune RADET

Mii de bucureșteni fără apă caldă şi căldură de zile întregi: Ce spune RADET

06 Noi 2019   •   12:59
Mii de bucureșteni fără apă caldă şi căldură de zile întregi: Ce spune RADET

Mii de bucureşteni stau fără apă caldă şi căldură în apartamente, în pragul iernii. Practic, sunt avarii la reţeaua de termoficare în toate sectoarele Capitalei!

În Sectorul 2, oamenii numără deja lunile de când aşteaptă apa caldă, iar în Sectorul 3 tocmai au fost anunţaţi că vor rămâne fără apa calda din cauza lucrărilor. 

În cartierul Aviaţiei din Sectorul 2, locuitorii nu au mai avut apă caldă la robinet de aproape 3 luni. Disperaţi, au ieşit în stradă. Cel mai optimist pronostic pentru ei este jumătatea lunii noiembrie. 

Astfel, s-a ajuns la această situaţie după ce a fost închisă centrala electrică de termoficare din zonă. Astfel că agentul termic care alimentează cartierul Aviaţiei este adus de la aproape 8 kilometri distanţă.

Colentina, Calea Mosilor şi Obor sunt doar cateva dintre zonele în care oamenii se încălzesc cu aeroterme sau calorifere electrice.

„Oprirea este impusă de necesitatea reîntregirii tronsonului de conductă, a umplerii instalației, a efectuării manevrelor în sistem pentru punerea în funcțiune a întregii magistrale şi pentru începerea furnizării agentului termic pe noile conducte. Lucrările de înlocuire a tronsoanelor de ţeavă cu conductă preizolată au fost executate de Compania Municipală Energetica București şi au avut în vedere o zonă deficitară în care cetățenii au resimțit disconfort în sezonul anterior de încălzire”, arată RADET într-un comunicat de presă.

×
Subiecte în articol: radet