x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mike Tyson, aşteptat de senatori cu uşa închisă

Mike Tyson, aşteptat de senatori cu uşa închisă

de Dan Radu    |    06 Oct 2016   •   18:55
Mike Tyson, aşteptat de senatori cu uşa închisă
Sursa foto: DIANA OROS

Fostul pugilist american Mike Tyson a efectuat, ieri, o vizită la Palatul Parlamentului, unde fusese invitat să vadă clădirea, dar şi să participe la şedinţa de plen a Senatului. Şedinţa Senatului se închiase mai devreme, însă, aşa că boxerul a găsit uşa închisă. Vizita s-a lăsat şi cu înjurături din partea staff-ului.

Fostul campion mondial, aflat în România pentru a promova o băutură energizantă produsă în Polonia, a ajuns la Palatul Parlamentului în jurul orei 12:30, fiind întâmpinat de un grup de liberali în frunte cu senatorul Ben-Oni Ardelean. Cu o zi în urmă, Ardelean afirmase că Tyson va participa ca invitat la lucrările din plenul Senatului, însă fostul pugilist a găsit uşa închisă – lucrările se terminaseră de 20 de minute. "Politica mi se pare neplăcută, contează doar învingătorul", le-a spus Tyson jurnaliştilor prezenţi în Parlament. Au urmat apoi mai multe momente de confuzie, fostul pugilist şi numerosul său staff rătăcindu-se pe coridoarele Palatului Parlamentului în căutarea Camerei Deputaţilor, care era deschisă. În timp ce Mike Tyson aprecia clădirea drept una "impresionantă", staff-ul acestuia lansa o ploaie de înjurături la adresa organizatorilor, care nu reuşeau să-i ghideze în direcţia corectă, dar şi a jurnaliştilor care le stăteau în cale. Câţiva dintre jurnalişti au fost îmbrânciţi pentru ca pugilistul să aibă loc să treacă. În cele din urmă, Tyson a ajuns la Camera Deputaţilor, unde a luat loc la prezidiu şi s-a jucat cu ciocănelul de lemn al preşedintelui, vizitând apoi şi sala Nicolae Titulescu. Plecarea s-a făcut pe furiş, după ce accesul ziariştilor care doreau să-l urmeze pe american a fost blocat. Întrebaţi care este motivul pentru care Tyson a fost invitat în Parlament, în special dat fiind trecutul infracţional al acestuia, senatorii liberali care l-au însoţit au spus că pugilistul este un exemplu când vine vorba de reabilitare şi reintegrarea în societate.

Tyson va participa la o serie de petreceri private, în România, la care va fi promovată o băutură energizantă. 12 modele au fost selectate pentru a-i ţine companie boxerului, în cadrul unui concurs

 

×