Membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) urmează să participe, în 24 ianuarie, la un marş de protest în Bucureşti, scopul fiind de a manifesta împotriva faptului că instituţiile în cadrul cărora şi-au desfăşurat activitatea ? MApN, MAI, SRI ? refuză să aplice hotărârile ICCJ. “Vom protesta pentru faptul că instituţiile cărora de fapt le aparţinem nu aplică hotărârile ICCJ şi au început să trimită ilegal banii de pensii, în absenţa unor decizii”, a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, colonelul (r) Valeriu Pricină.
El a explicat că va fi un marş de protest care se va desfăşura la 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor. Colonelul Pricină a mai spus că au început demersurile pentru obţinerea de autorizaţii din partea Primăriei. De asemenea, aproximativ 300 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) Arad s-au întrunit ierila Casa de Cultură a Sindicatelor, anunţând un proces comun cu statul şi acţiuni de protest în stradă. Ieri, aproximativ 400 de cadre în rezervă din MApN, MAI, SRI şi SPP au protestat în faţa Prefecturii Constanţa, faţă de decizia Guvernului de racalculare a pensiilor militarilor. Protestatarii au scandat “Jos Băsescu”, “Armata vrea dreptate, onoare, demnitate”, “Hoţii”, “Jos Guvernul mincinos”.
De asemenea, aceştia au avut mai multe pancarte pe care scrie “Armata în rezervă este tot o armată”, “Cu noi aţi ajuns în NATO”, “Afară din ţară cu ciuma mondială”. Protestatarii au adus cu ei o pancartă cu fotografia lui Traian Băsescu şi cu mesajele: “Călăul suprem al Armatei Române; Totul este sub control; V-am ciuruit”. În jurul orei 10:45, un bărbat a fost imobilizat de jandarmi după ce a ieşit din perimetrul amenajat pentru desfăşurarea manifestaţiei şi a încercat să rupă o pancartă cu fotografia lui Băsescu, aflată în faţa gardului montat de forţele de ordine. Bărbatul a opus rezistenţă, astfel că jandarmii au fost nevoiţi să îl împingă pentru a-l duce la duba Jandarmeriei aflată la câteva zeci de metri de locul incidentului.