x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Apelor şi Pădurilor: Ţinta de împădurire asumată prin Programul de Guvernare a fost depăşită

Ministerul Apelor şi Pădurilor: Ţinta de împădurire asumată prin Programul de Guvernare a fost depăşită

11 Mai 2017   •   10:33
Ministerul Apelor şi Pădurilor: Ţinta de împădurire asumată prin Programul de Guvernare a fost depăşită

Ţinta de împădurire de 5.000 hectare pentru anul 2017, asumată prin Programul de Guvernare, a fost depăşită, în condiţiile în care în campania de primăvară s-au plantat 5.582 hectare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor şi Pădurilor remis, joi, AGERPRES. 

Conform instituţiei, plantările din campania de primăvară au fost efectuate atât pe suprafeţele de pădure aflate în proprietatea statului şi administrate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, cât şi pe suprafeţele aflate în proprietate privată. 

'Am cerut celor implicaţi să utilizeze toate resursele de care dispun, astfel încât să împădurim suprafeţe cât mai mari. Aşa am ajuns să realizăm, doar în campania de primăvară, 105% din ţinta pe întreg anul 2017. Refacerea pădurilor României este o prioritate pentru Guvern, aşa că am continuat lucrările de împădurire şi în afara perioadelor clasice de plantare, acolo unde temperaturile au permis acest lucru. Îmi doresc să avem cel puţin acelaşi randament şi în campania de toamnă, tocmai de aceea începem planificarea încă de acum', a declarat Adriana Petcu, ministrul Apelor şi Pădurilor. 

Celor 5.582 de hectare pe care s-au executat plantări li se adaugă suprafeţele regenerate prin activităţi de completări curente (2.925 hectare), de refacere a suprafeţelor afectate de calamităţi (217 hectare) şi de regenerări naturale (8.101 hectare). 

Ministerul precizează că, în total, în campania de primăvară au fost regenerate 16.825 de hectare de pădure.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: minister ape si paduri