x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Energiei publică ghiduri pentru accesarea a 875 mil. euro din PNRR

Ministerul Energiei publică ghiduri pentru accesarea a 875 mil. euro din PNRR

16 Feb 2022   •   20:07
Ministerul Energiei publică ghiduri pentru accesarea a 875 mil. euro din PNRR
Sursa foto: Hepta

Ministerul Energiei publică ghiduri pentru accesarea a 875 mil. euro din PNRR pentru noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, capacităţi producție energie în cogenerare și capacități de producție hidrogen verde.

Pentru investiții în sectorul energetic din România Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.

Pentru accesarea acestor fonduri au fost publicate pe site-ul ministerului Energiei spre consultare publică ”Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.1 - Noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.2 - Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 - Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză și Schema de ajutor de stat si Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.3 - Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde, Componenta C.6 Energie din PNRR

”Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluția pe termen lung stă în investiții serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR. Vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro. Punctual, la sfârșitul lunii martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte pentru investiții în noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacități de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană. Am încredere că acești bani vor fi accesați și vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

În cadrul procedurii de ofertare concurențială pentru selecția de proiecte, ce va fi lansată pentru fiecare din cele două scheme, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat, precum și realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat.

Vor putea depune proiecte întreprinderile mici și mijlocii (IMM), precum și întreprinderile mari care au ca activitate producerea de energie electrică (în scopul comercializării sau consumului propriu) corespunzătoare diviziunii 35: "Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat", clasa CAEN 3511 – ”Producția de energie electrică”.

Ministerul Energiei mai anunță lansarea spre consultare publică a următoarelor documente aferente procedurii de apel de proiecte în cadrul Măsurii de investiții I.3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta C.6 Energie:

În cadrul procedurii de apel de proiecte, ce va fi lansată pentru schema menționată, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv realizarea/ modernizarea unităților de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în termoficarea urbană, prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde, și flexibile din punctul de vedere al volumului de hidrogen.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Energiei.

Totodată, Ministerul anunță lansarea spre consultare publică a următoarelor documente aferente procedurii de apel de proiecte în cadrul Măsurii de investiții I.2-Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 - Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) -Componenta C.6 Energie.

În cadrul procedurii de apel de proiecte, ce va fi lansată pentru schema menționată, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv construirea de noi capacităţi pentru productia de hidrogen verde în instalații de electroliză, inclusiv extinderea de capacități de producție a hidrogenului verde.

 

×
Subiecte în articol: Virgil Popescu