x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătăţii: 540 000 de doze de vaccin antigripal ajung săptămâna aceasta la DSP-uri

Ministerul Sănătăţii: 540 000 de doze de vaccin antigripal ajung săptămâna aceasta la DSP-uri

08 Dec 2020   •   11:27
Ministerul Sănătăţii: 540 000 de doze de vaccin antigripal ajung săptămâna aceasta la DSP-uri

Ministerul Sănătății anunță finalizarea distribuției dozelor de vaccin gripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021. Până acum a fost confirmat un singur caz de gripă în România și niciun deces.

Potrivit MS, ultimele 540 000 doze de vaccin gripal vor ajunge marți și miercuri la direcțiile de sănătate publică și, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

„Pentru acest sezon, MS a achiziționat aproximativ 3 milioane de doze de vaccin gripal, dublu față de anul trecut”, anunță MS.

Reprezentanții MS reamintesc faptul că, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu data de 14 septembrie 2020.

Până la data de 29 noiembrie, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a MS, au fost vaccinate un număr de 864.796 persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP.

Conform aceleași surse, la nivel national, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) este în scădere, în săptămâna 48 de monitorizare, a fost de 31,874, cu 63,9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (88.394) și cu 27,4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (43.954) – scăderi posibil datorate și sub-raportărilor din perioada sărbătorilor legale.

Până în prezent a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul și niciun deces confirmat cu virus gripal.

(

×
Subiecte în articol: vaccin antigripal