Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă, o solicitare oficială către Curtea de Conturi, pentru a începe o anchetă în scopul verificării modului în care au fost folosiţi banii publici, primiţi de către Institutul Cantacuzino prin HG 320/ 2013 şi să stabilească valoarea prejudiciului.
Referitor la informaţiile transmise în mass-media cu privire la vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino, MS precizează că testele efectuate până în prezent au evidenţiat faptul că toate reacţiile adverse înregistrate şi centralizate au fost minore, comparabile cu reacţiile adverse ale vaccinurilor din import, neînregistrându-se reacţii adverse severe.
''Conform precizărilor făcute de Comisia care duce la finalizare studiul clinic referitor la eficacitatea vaccinului antigripal, rezultatele finale vor fi disponibile după data de 25.02.2014. Pentru a asigura protecţia maximă obligatorie a populaţiei, întrucât o componentă din cele 13 analizate a fost neconformă, pe baza documentelor existente până în prezent, ANMDM a decis ca cele 400.000 de doze de vaccin să fie utilizate la adulţi numai în situaţia apariţiei unei pandemii în care cel puţin una dintre tulpinile vaccinului gripal sezonier se regăseşte în virusul pandemic. În aceste condiţii extreme, beneficiul vaccinării depăşeşte cu mult riscurile generate de folosirea acestuia. Conform recomandărilor ANMDM, cele 400.000 de doze privind vaccinul gripal vor rămâne în custodia Institutului Cantacuzino până la expirarea termenului de valabilitate şi se vor putea utiliza numai în conformitate cu recomandarea ANMDM, singura entitate instituţională specializată şi autorizată să exprime puncte de vedere în acest domeniu'', susţine MS.
În acest context, Ministerul Sănătăţii a solicitat sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru ca specialiştii acesteia, împreună cu personalul Institutului Cantacuzino să efectueze o analiză complexă asupra procesului de producţie pentru identificarea tuturor determinanţilor care au influenţat calitatea produsului şi, ulterior, OMS să stabilească măsurile pentru eliminarea acestora în scopul reluării producţiei de vaccin gripal în anul 2014 fără niciun fel de risc.
La finalizarea anchetei comune efectuate de Cantacuzino şi experţii OMS, dar şi a anchetei Curţii de Conturi se va evalua pe baza concluziilor prezentate de aceştia dacă va fi necesară înaintarea dosarului către organele abilitate ale statului.