x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătăţii ia în calcul includerea stomatologiei în programul naţional de prevenţie

Ministerul Sănătăţii ia în calcul includerea stomatologiei în programul naţional de prevenţie

de Mediafax    |    22 Oct 2013   •   18:23
Ministerul Sănătăţii ia în calcul includerea stomatologiei în programul naţional de prevenţie

Ministerul Sănătăţii ia în calcul includerea stomatologiei în programul naţional de prevenţie, pentru a reduce incidenţa afecţiunilor în special la copii, şi are ca obiectiv, de asemenea, acoperirea cât mai largă a urgenţelor, în cabinete stomatologice amenajate în UPU.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti din România (CMDR), principalele subiecte abordate vizând importanţa sănătăţii orale şi impactul ei asupra sănătăţii publice, serviciile stomatologice incluse în pachetul de bază, precum şi modificarea prevederilor legale ce reglementează exercitarea profesiei, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS).

Cu ocazia acestei întâlniri, Nicolăescu a reafirmat ca obiectiv acoperirea cât mai largă a urgenţelor în domeniu prin existenţa unui cabinet de urgenţe stomatologice în Unităţile şi Compartimentele de Primiri Urgenţe, serviciu asigurat prin pachetul de bază, informează sursa citată.

Potrivit ministerului, CMDR şi-a exprimat susţinerea în acest sens şi disponibilitatea de a contribui la elaborarea normelor profesionale care descriu urgenţa stomatologică.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii ia în calcul includerea stomatologiei în programul naţional de prevenţie, pentru a reduce incidenţa afecţiunilor în special la copii, se mai arată în comunicat.

"Cea mai mare parte din propunerile de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înaintate anterior de CMDR, au fost apreciate şi sunt în curs de preluare. Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor Dentişti din România vor continua dialogul şi vor avea consultări pe toate subiectele şi politicile privitoare la medicina dentară", a mai precizat MS.

La 10 octombrie, reprezentanţii CMDR considerau că pachetul de servicii medicale de bază este "un pacheţel de promisiuni prost ticluite" care amăgeşte populaţia şi care conţine prevederi "discriminatorii şi cinice", ei cerând atunci regândirea documentului şi introducerea profilaxiei.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Bucureşti, Alexandru Brezoescu, declara, în 2 octombrie, că pacienţii copii au rămas fără tratament stomatologic gratuit în 2013, după ce banii alocaţi medicinei dentare au fost reduşi la zero.

În aprilie, medicii stomatologi avertizau că prin tăierea alocaţiei bugetare, care era oricum cea mai mică din sistem - 57,8 milioane lei în 2012, împărţiţi la 2.800 de dentişti care aveau contract cu casa de asigurări -, numărul persoanelor fără dinţi, cu carii sau cu alte suferinţe va creşte.

Tot atunci, MS anunţa că va încerca, la rectificarea bugetară, revizuirea fondurilor pentru programele din domeniul stomatologiei, însă, dacă nu vor fi găsiţi banii necesari, demersul va fi amânat pentru 2014.

×