x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătăţii: Program de finanţare a markerilor moleculari pentru stabilirea diagnosticului primar precis în cancerul pulmonar

Ministerul Sănătăţii: Program de finanţare a markerilor moleculari pentru stabilirea diagnosticului primar precis în cancerul pulmonar

13 Mar 2019   •   19:50
Ministerul Sănătăţii: Program de finanţare a markerilor moleculari pentru stabilirea diagnosticului primar precis în cancerul pulmonar

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, la un workshop pe tema politicilor publice în domeniul cancerului pulmonar, că, începând cu acest an, va fi introdus un program de finanţare a markerilor moleculari, care va permite stabilirea diagnosticului primar precis, precum şi monitorizarea răspunsului terapeutic, astfel încât pacientul să beneficieze de tratament ţintit.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, organizarea şi finanţarea acestui program, care să asigure nevoile unor centre de diagnostic, reprezintă "un început logic" al unei strategii de diagnostic şi tratament a cancerului.

"În condiţiile în care, în România, anual, sunt diagnosticate peste 10.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, a fost subliniată importanţă prevenţiei primare şi secundare care determină creşterea speranţei de viaţă. De asemenea, a fost reiterată necesitatea implementării politicilor existente de combatere a consumului de tutun, fiind dovedită cauzalitatea directă între apariţia cancerului pulmonar şi fumat", afirmă sursa citată.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, începând din acest an, finanţarea centrelor oncologice va fi condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare de diagnostic şi indicaţie terapeutică.

Astfel, orice decizie terapeutică va fi consecutivă analizei cazurilor oncologice în cadrul acestor comisii multidiciplinare (tumor board), care, în funcţie de diagnosticul stabilit, va decide conduita terapeutică adecvată.

Anul trecut, în Lista de medicamente compensate şi gratuite au fost introduse molecule noi, printre care se numără şi molecule destinate tratamentului cancerului pulmonar.

"Este important să asigurăm tratamentul adecvat, de aceea vom continua introducerea de noi tratamente. De asemenea, datorită bugetului generos pentru investiţii de care Ministerul Sănătăţii va beneficia în acest an, vom achiziţiona aparatura necesară pentru diagnostic şi tratament astfel încât specialiştii din domeniu să poată oferi serviciile medicale necesare în această afecţiune", a explicat Sorina Pintea, citată în comunicat.

AGERPRES

×