x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miniştrii, validaţi pe bandă rulantă

Miniştrii, validaţi pe bandă rulantă

de Gabriela Antoniu    |    Dana Piciu    |    21 Dec 2008   •   00:00

PARLAMENT  •  MOBILIZARE PENTRU RESPECTAREA GRAFICULUI
Luni, 22 decembrie, membrii Cabinetului Boc trebuie să primească votul de învestitură în Parlament, iar pentru a fi în grafic senatorii şi deputaţii s-au mobilizat ieri, deşi a fost sâmbată, audiind pe bandă rulantă şi validând toţi miniştrii propuşi.




HOP. Premierul desemnat se străduieşte să dea poporului Guvern la 22 decembri, cum a spus preşedintele
Credit: Christian Silva/JURNALUL NAŢIONAL



Deşi în şedinţa de dimineaţă a conducerii Parlamentului se alocase cam o oră şi jumătate pentru toţi miniştrii nominalizaţi, începând cu ora 12:00, senatorii şi deputaţii reuniţi în comisiile de specialitate au încheiat audierile în mai puţin de cinci ore. 

MARATON. Cel mai mult a stat la audieri nominalizatul pentru funcţia de ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu (autosuspendat din PNL), urmat de cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea. A fost audiat, la cererea Opoziţiei, şi Dan Nica (şi ca ministru, şi ca vicepremier), iar premierul desemnat Emil Boc a participat personal la "interogarea" unor candidaţi. Toţi cei 19 miniştri şi vicepremierul Nica au fost validaţi cu o majoritate lejeră. 

CONTROVERSA. Cătălin Predoiu a declarat agenţiei Mediafax că s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a-şi putea continua proiecte începute la minister în timpul guvernării Tăriceanu. Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că PNL nu a primit demisia lui Predoiu şi că liberalii nu au discutat despre excluderea acestuia. "El este în afara PNL şi, mai ales, în afara oricărei raţiuni de funcţionare a sistemului democratic din România", a susţinut Orban. La rândul său, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nominalizarea lui Predoiu la Justiţie este o manevră trasă la indigo de şeful statului, după formula numirii şefilor serviciilor secrete. El a subliniat că PNL "nu poate să rămână indiferent şi nici nu poate să înghită astfel de poveşti". Tăriceanu a menţionat că acest gest este "regretabil" din punctul de vedere al liberalilor, adăugând că Predoiu este cel care trebuie să decidă ce va face.

Ministrul nominalizat pentru Finanţe, Gheorghe Pogea, a spus cu prilejul audierilor că prioritatea sa în perioada următoare este refacerea proiectului de buget pe 2009, conceput într-o perioadă când Romania nu fusese afectată încă de criză. De asemenea, viitorul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a susţinut necesitatea aplicării Legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, nuanţând, totuşi, în cazul profesorilor universitari, considerând că o creştere de 50% este uşor exagerată.

La rândul său, ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat că unul dintre obiectivele sale în perioada următoare este promovarea legii prin care punctul de pensie va fi de 45% din salariul mediu brut pe economie şi asigurarea unei pensii sociale minime garantate pentru pensionarii care au sub 350 de lei.

Contestată pentru abilităţile ei de a conduce un Minister al Sportului, Monica Iacob Ridzi a spus la audieri că un ministru al Sportului trebuie să fie în primul rând un bun manager, şi nu neapărat un fost sportiv de performanţă. Ritzi a declarat că doreşte să îl păstreze pe Octavian Bellu în funcţia de secretar de stat pe zona sportului şi speră ca şi Bellu să accepte această ofertă. Ridzi a precizat că informaţiile referitoare la faptul că l-ar coopta pe fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu în această funcţie sunt "pure speculaţii". Nominalizată şi validată pentru a conduce Ministerul Turismului, Elena Udrea s-a dovedit la audieri o şcolăriţă plină de emoţii, care enumera ca din carte frumuseţile patriei. Udrea, care doreşte înfiinţarea unei organizaţii naţionale a turismului, a ţinut să ne amintească tuturor că avem resurse în domeniul turismului, cum ar fi Litoralul Mării Negre, dar şi "apele, râurile de interior" şi munţii.

VOT. Potrivit legislaţiei, luni, 22 decembrie, urmează ca Parlamentul, reunit în şedinţă comună, să acorde votul de învestitură Cabinetului Boc. Înainte de vot, premierul desemnat Emil Boc îşi va prezenta echipa şi programul de guvernare. Dacă Guvernul Boc va primi votul de învestitură din partea Parlamentului, miniştrii se vor prezenta luni seară la Preşedinţie pentru a depune jurământul.

×
Subiecte în articol: observator pnl