x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul de Interne: 42 de amenzi în valoare de 48.400 de lei, date după protestele de sâmbătă

Ministrul de Interne: 42 de amenzi în valoare de 48.400 de lei, date după protestele de sâmbătă

04 Oct 2021   •   11:15
Ministrul de Interne: 42 de amenzi în valoare de 48.400 de lei, date după protestele de sâmbătă

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat luni că în urma protestelor de sâmbătă au fost aplicate 42 de amenzi în valoare de 48.400 de lei. Au fost identificate în București opt persoane care au atacat forțele de ordine.

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat că la protestele de sâmbătă, organizate în 19 județe și în București, au participta 18.000 de persoane, dinte acre 15.000 doar în Capitală.

Acesta spune că protestul a fost pașnic, deși existau indicii că printe protestatari existau persoane care îndemnau la acte de violență.

„Forțele de ordine au fost provocate, au fost stropite cu apă, au fost lovite cu diverse obiecte, dar au reacționat în mod responsabil, profesionist și la momentul potrivit pe cei care s-au făcut vinovați de astfel de fapte, i-au extras, i-au condus la secție și i-au sancționat corespunzător. Vorbim de 8 astfel de persoane doar în București”, a spus Lucian Bode.

Acesta susține că, în total, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale în valoae de 48.400 de lei. Ministrul a anunțat că vor mai fi aplicate sanțiuni pe măsură ce sunt evaluate imaginile și sunt identificate pesoanele care au încălcat legea.

În ceea ce privește respectarea restricțiilor în timpul protestelor, ministrul Lucian Bode a pus: „Sigur că dreptul de a protesta este un drept garantat, dar este foarte complicat să impui distanțare și portul măștii la cei care protestează împotriva portului măștii”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: amenzi