x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Funeriu vrea să închidă şcoli

Ministrul Funeriu vrea să închidă şcoli

de Diana Scarlat    |    06 Sep 2010   •   00:00

Anul şcolar începe cu 5.900 de şcoli fără aviz sanitar de funcţionare dintr-un total de 21.131 de unităţi de învăţământ. Dar aceste şcoli pot obţine avizul şi după începerea anului şcolar, după ce se rezolvă problemele care au dus la neavizarea lor, aşa cum s-a întâmplat şi până acum.



Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă la Alba-Iulia, că vor fi desfiinţate şcolile neautorizate sanitar aflate în zone de unde copiii vor putea fi transportaţi în condiţii bune la alte şcoli. "Cele care nu vor avea o autorizaţie sanitară şi de unde copiii vor putea să fie transportaţi în condiţii foarte bune se vor închide. Desigur, acolo unde nu se pot închide aceste şcoli pentru că nu există o altă şcoală la distanţă rezonabilă, va trebui să găsim cea mai bună soluţie şi vom încerca să lucrăm împreună cu primarii, pentru că, până la urmă, ministerul doreşte să sprijine aceste comunităţi, dar este şi datoria primarilor să se ocupe de aceste lucruri", a declarat Funeriu. Ministrul nu a uitat să precizeze că problemele privind pregătirea şi autorizarea şcolilor depind într-o mare măsură şi de implicarea primarilor şi de soluţiile pe care acestea le găsesc, însă numărul copiilor care învaţă în şcoli neautorizate sanitar este mult mai mic în acest an, comparativ cu anii trecuţi. Oficiali din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) au precizat pentru Jurnalul Naţional că nu este vorba despre închiderea tuturor unităţilor şcolare fără aviz de funcţionare în anul şcolar 2010-2011, ci de o decizie care se va lua în anii următori, în funcţie de numărul elevilor care învaţă în respectivele şcoli şi de posibilitatea transportării lor în alte unităţi. "Centralizarea exactă o vom cunoaşte la finalul primei săptămâni de şcoală", a precizat Daniel Funeriu pentru Jurnalul Naţional.

"Autorizaţia sanitară se acordă pentru fiecare corp de clădire, iar faptul că ministrul vine acum să spună că a scăzut numărul elevilor care învaţă în şcoli fără autorizaţie sanitară înseamnă de fapt o dispariţie a şcolilor cu personalitate juridică, arondate la alte şcoli şi din punctul acesta de vedere vom asista cu siguranţă şi anul acesta la cel puţin 30% dintre unităţile de învăţământ fără aviz sanitar de funcţionare", a precizat, pentru Jurnalul Naţional, Liviu Pop, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Reprezentantul FSLI mai spune că în acest moment este şi o problemă a transportului şcolar, după ce au fost comasate mai multe unităţi de învăţământ, iar închiderea altora devine imposibil de realizat. "Dacă dânsul vrea să facă elevi navetişti, este puţin probabil acest lucru şi nu ştiu dacă ministerul are în momentul de faţă resursele financiare necesare pentru acordarea transportului şcolar pentru unităţile care au cerut acest lucru, fiind foarte multe cereri în momentul de faţă. S-au închis multe şcoli, dar până acum nu se ştie de unde vor fi alocate acele microbuze pentru transportul copiilor", mai spune Liviu Pop, care mai precizează că din practica ultimilor 20 de ani nu se rezolvă de fapt nimic în privinţa avizelor de funcţionare, totul rămânând la nivel protocolar. "Se semnează un plan de conformare, prin care se spune că se vor lua toate măsurile ca în perioada imediat următoare să se rezolve situaţia. În practică nu se întâmplă absolut nimic, situaţia rămâne exact ca la început de an. Foarte puţine sunt unităţile în care se mai face ceva după începerea anului şcolar. Trist este altceva, din punct de vedere al dascălilor, noi suntem obligaţi să facem o serie de analize pentru a putea începe activitatea la şcoală, dar suntem obligaţi să lucrăm în aceste şcoli insalubre."

Închiderea şcolilor, care-i afectează atât pe elevi, cât şi pe profesorii care astfel îşi pot pierde posturile, poate fi oprită şi de refuzul părinţilor de a-şi trimite copiii la alte unităţi de învăţământ, aşa cum s-a întâmplat în judeţul Arad, unde şcoala primară din localitatea Iermata, aflată pe lista unităţilor de învăţământ care nu vor mai funcţiona din toamnă, va rămâne funcţională, după ce părinţii au anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) că refuză să-şi trimită copiii în altă localitate. Reprezentanţii ISJ Arad au declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că a fost reanalizată decizia de restructurare a reţelei şcolare pentru anul 2010-2011, în urma solicitărilor venite de la părinţii elevilor din localitatea Iermata. ISJ Arad anunţa în luna februarie că de la începutul anului şcolar 2010-2011 vor fi închise 60 de structuri de învăţământ, dintre care 56 de şcoli primare, două şcoli generale şi două grădiniţe, cele mai multe din mediul rural, fiind desfiinţate şi 322 de posturi de profesor.

Unul dintre judeţele cu cel mai mare număr de şcoli fără aviz sanitar de funcţionare este Suceava, unde peste jumătate dintre unităţile de învăţământ nu sunt autorizate la începutul noului an şcolar. Dintre cele 866 de unităţi şcolare din judeţul Suceava, 480 nu îndeplinesc normele sanitare pentru autorizare şi numai 180 au autorizaţie de funcţionare, potrivit unei informări a ISJ Suceava, care menţionează că 54 de unităţi şcolare au fost desfiinţate. În urma analizării reţelei şcolare judeţene, care au avut în vedere criteriile transmise de MECTS şi încadrarea în numărul de posturi, ISJ Suceava a dispus desfiinţarea celor 54 de unităţi şcolare, dintre care 37 sunt şcoli cu clasele I-IV, 15 grădiniţe şi două şcoli cu clasele I-VIII. Şi în judeţul Vaslui este o situaţie asemănătoare, aproximativ 40% dintre unităţile de învăţământ neprimind autorizaţiile de funcţionare. Aproximativ 340 de grădiniţe, şcoli şi licee din Vaslui îşi vor începe activitatea la 1 septembrie fără autorizaţie sanitară de funcţionare, pentru că autorităţile locale nu au rezolvat această problemă, a precizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, care arată că dintre cele 865 de unităţi de învăţământ din judeţ, trei sferturi dintre cele 339 de grădiniţe, şcoli şi licee fără autorizaţie sunt din mediul rural, iar primarii din 11 comune nu au cerut încă autorizaţie sanitară de funcţionare pentru nici o şcoală.

Şi în judeţul Dolj sunt foarte multe şcoli care nu au primit avizul de funcţionare. Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat săptămâna trecută că aproximativ 20% dintre cele 700 de unităţi şcolare din judeţul Dolj nu au primit încă autorizaţia sanitară pentru funcţionare, procesul de igienizare fiind realizat în proporţie de 60%.

În Capitală, 83 de unităţi de învăţământ nu au obţinut încă autorizaţie sanitară, aproape un sfert dintre acestea fiind în Sectorul 1, unde s-au acordat autorizaţii sanitare de funcţionare numai pentru 31 dintre cele dintre cele 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar identificate cu deficienţe. Potrivit situaţiei prezentate de Direcţia de Sănătate Publică în şedinţa Colegiului Prefectural al Municipiului Bucureşti, din totalul de 457 unităţi de învăţământ, 83 sunt fără autorizaţii sanitare de funcţionare, 50 fiind cuprinse în programul de reabilitare cu Banca Europeana de Investiţii (BEI), pentru 10 unităţi nu au fost făcute solicitări de autorizare către DSP, iar pentru 23 de unităţi au fost efectuate notificări cu deficienţele constatate către direcţiile specializate din cadrul primăriilor de sector. Cauzele principale ale neautorizării sunt legate de includerea acestor unităţi în programul BEI, deficienţe în proiectarea şi construcţia instalaţiilor sanitare, electrice şi de izolaţie, vechimea unor unităţi de învăţământ.

×
Subiecte în articol: observator