Ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, a spus, marți, că pedepsele pentru evaziune fiscală trebuie majorate cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod al insolvenței, potrivit Mediafax.
"Nu o să vorbesc despre pedepse, pentru că în dezbatere publică o să fie pus în integralitate Codul Insolvenţei, dar clar se înăspresc pedepsele pentru că - aceasta a fost şi o propunere a mea - toate pedepsele pentru evaziune fiscală trebuie majorate. Dacă dezbaterea este în august, atunci conform procedurilor poate intra în vigoare şi Codul Insolvenţei spre sfârşitul anului.
Până la urmă, noi trebuie să înţelegem că avem două variante: conformare voluntară, ceea ce este foarte bine, dar trebuie şi aceste măsuri, care în toată lumea se iau, pe evaziune fiscală", a spus Grapini.
Aceasta a mai spus că evaziune fiscală a crescut în România și că investitorii privați au dreptate atunci când reclamă pierderi de zece miliarde de euro din cauza Legii insolvenței.
"Primul - termenele foarte lungi, de trei ani, în care firmele mureau, aveau costuri foarte mari. De altfel, trebuie să ne aliniem la Directiva Europeană de Small Bussines Act, ca ieşirea din piaţă să fie uşoară, nu cu costuri şi nu cu perioadă îndelungată.
Un alt lucru reclamat la Legea insolvenţei era că erau insolvenţe trucate şi atunci mureau nevinovaţi, să zic aşa, în jurul celui care îşi crea insolvenţa, şi aici Codul insolvenţei prevede extrem de exigent o auditare pe trei ani înapoi, pentru a vedea dacă insolvenţa n-a fost trucată. Va fi şi o corelare de modificare a Legii 31 ca să atragă răspunderea celui care a administrat afacerea. Şi, sigur, la Codul insolvenţei vrem să scurtăm perioada, dorim să facem cercetarea dacă nu a fost o insolvenţă trucată", a spus ministrul.