Tocănița de cartofi e mâncarea copilăriei lui Mircea Badea.
”Mâncam tocăniță de cartofi, mai multe zile la rând. Și mai mâncam plicuri cu oranjadă și mai mâncam iaurt, în care puneam zahăr”, spune realizatorul TV.
”Îmi mai plăcea halvaua, aia de ieșea uleiul pe hârtia necerată. Mai mâncam bomboanele pe care le strângea bunica – Dumnezeu s-o ierte – pentru colivă”, povestește și Adrian Ursu.
Acesta mai spune că nu mergea cu colindul în copilărie.
”Cred că am mers o dată, n-am avut succes și atunci m-am retras. E mai bine să te retragi la timp”, povestește Adrian Ursu.
Printre năzdrăvăniile copilăriei, Mircea Badea își amintește că avea pocnitori cu sfori, pe care le lipea de ușile de bloc, iar după aceea suna.
Cei doi realizatori au povestit și despre aventurile din taberele la care au fost și cele din vacanțele de vară.