x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea: Traian Băsescu beneficiază de imunitate din afara țării

Mircea Badea: Traian Băsescu beneficiază de imunitate din afara țării

04 Feb 2016   •   11:47
Mircea Badea: Traian Băsescu beneficiază de imunitate din afara țării
Sursa foto: Mircea Badea / Captură video Antena 3

Mircea Badea a afirmat, în timpul pasei cu Ediția specială de miercuri seară, moderată de Radu Tudor, că este convins că fostul președinte al României nu va avea niciun fel de probleme cu justiția deoarece beneficiază de protecție din afara României.

''Sunt absolut convins că el (n.r. Traian Băsescu) beneficiază de imunitate din afara țării pentru serviciile pe care le-a adus cât a fost președinte. Cred că beneficiază de imunitate care se declină pe statutul nostru - și nu o spun cu mânie, ci strict statistic - de colonie. Cred că cei care și-au permis să facă dosare penale lui Băsescu au deranjat pe cei care i-au conferit imunitate lui Băsescu, ca atare s-a dat ordinul de zi pe unitate. Efectele le-am văzut'', a spus relizatorul "În gura presei", la Antena 3.

VEZI VIDEO, PE ANTENA3.RO

×