Secretarul executiv al PDL, Mircea Toader, a declarat, duminică, că la
întâlnirea „amicală” de sâmbătă seara a democrat-liberalilor cu Traian
Băsescu, preşedintele nu le-a spus liderilor şi parlamentarilor PDL
nimic, ci au povestit amintiri.
"Preşedintele nu ne-a spus nimic. A fost o întâlnire amicală, la invitaţia noastră", a spus Mircea Toader.
El a completat: "Ca la orice întâlnire de acest tip, nu am avut niciun fel de discuţii, decât de natură privată, adică nimic altceva, decât, la fel ca la orice altă întâlnire, ne-am spus amintiri".
Preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă seară, la reuniunea informală a PDL, organizată la un restaurant din Poiana Braşov, unde au venit premierul şi miniştrii democrat-liberali, membrii conducerii PDL, parlamentarii partidului, precum şi consilieri prezidenţiali.
Reuniunea informală a PDL s-a defăşurat la restaurantul hotelului "Mioriţa", din Poiana Braşov. Băsescu a rămas la petrecerea PDL aproximativ două ore.
La această întâlnire informală au participat conducerea PDL, parlamentarii democrat-liberali, europarlamentari, precum şi consilierii prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu şi Bogdan Chiriţoiu.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro