Manele de la naşu’ mare, şampanii consumate şi-abandonate pe maşinile din parcare, pahare şi farfurii de plastic aruncate pe toată lungimea străzii. S-a întîmplat ieri în Bucureşti, pe Şoseaua Colentina nr 26. Altă nuntă de romi s-a făcut în stradă, cu naşul Adi Minune live, în parcare. Avem nuntă. Cum procedăm? Ne-aşezăm cortu-n spatele blocului, punem de-un grătar care să fumege bine, ne parcăm limuzinele în capătul străzii, ca să nu ne mai deranjeze traficul, ne scoatem chelnerii de la naftalină şi-i punem să servească regulamentar invitaţii, între două locuri de parcare.
Manele de la naşu’ mare, şampanii consumate şi-abandonate pe maşinile din parcare, pahare şi farfurii de plastic aruncate pe toată lungimea străzii. S-a întîmplat ieri în Bucureşti, pe Şoseaua Colentina nr 26. Altă nuntă de romi s-a făcut în stradă, cu naşul Adi Minune live, în parcare. Avem nuntă. Cum procedăm? Ne-aşezăm cortu-n spatele blocului, punem de-un grătar care să fumege bine, ne parcăm limuzinele în capătul străzii, ca să nu ne mai deranjeze traficul, ne scoatem chelnerii de la naftalină şi-i punem să servească regulamentar invitaţii, între două locuri de parcare.
Nu-s ale noastre, da’ nu ne interesează. Fără-număr-fără-număr, de la naşu’ şi socru’ mare, pentru toţi vecinii de bloc. Aşa gîndesc romii din Bucureşti, care-au început deja să creadă că e absolut firesc să abuzeze de spaţiul public în scopuri personale şi să calce pe răbdarea şi pe nervii celor din jur.
TE CUNUNĂ MINUNE ŞI-ŢI CÎNTĂ SALAM
Ca să intre în istorie – sau măcar să apară la ştiri – nuntaşii îşi pot alege un naş deja celebru, cum ar fi Adi Minune, care-a cununat ieri fericitul cuplu de Colentina. E floare la ureche dacă socru’ mare-i patron de supermarket şi-i musai s-o ridice pe tînăra-i noră de la domiciliu, din Şoseaua Colentina 26, în ritmuri de Salam. Şi-au dat seama oamenii că-n faţa blocului, adică exact în intersecţie la Doamna Ghica, era imposibil să-şi pună corturile, grătarele fumegînde şi limuzinele, deci s-au orientat spre "după blocuri". Poliţia Capitalei a intervenit destul de repede şi i-a împrăştiat, însă spre surprinderea lor vecinii nu erau deloc supăraţi pe nuntaşi, după ce se-ncinsese petrecerea cu şampanie, caviar, friptane la grătar şi manele direct de la regele lor.CORTU-N PARCARE, FĂRĂ APROBARE
"Noi am dat două amenzi, una de 500 şI alta de 900 de lei, socrului mic şi unui unchi al miresei, dar n-am putut face mai mult, pentru că atît prevede legea. Am găsit numai două persoane indignate, care-au şi anunţat Poliţia, iar restul erau supăraţi că le oprim distracţia. Ne-au spus: «Ce-aveţi, dom’ne, cu ei, de ce nu-i lăsaţi în pace? Cînd mai avem noi ocazia să-l vedem pe-ăsta cîntînd în spatele blocului?». Cînd am ajuns noi la faţa locului nu l-am mai găsit pe Copilu’ Minune, pentru că plecase, lăsînd în urmă vecini supăraţi. "Totul s-a terminat la şase şi-un sfert", ne-a explicat comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei. Petrecăreţii au fost duşi la Secţia 7 de poliţie pentru ultraj contra bunelor moravuri. Nu aveau nici un fel de aprobare de la Primăria Sectorului 2 pentru a organiza asemenea desfăşurare de forţe şi cu atît mai puţin pentru a bloca circulaţia. În urmă au rămas vecinii supăraţi că li se încalcă dreptul la libera exprimare din parcare.Dezamăgirea de după
Pîlcuri-pîlcuri, cu mîinile adînc vîrîte-n buzunarele pantalonilor de trening şi umerii ridicaţi să sprijine capul ascuns în gulerul gecii de blugi, vecinii se uitau cu jind cum pleacă şampaniile, feţele de masă albe, caviaru’ şi grătaru’. Ajutoarele de nuntaşi rămase după razia poliţiei lucrau de zor la strînsul arsenalului. "Da’ ce-a-ţi avut, frate, cu ei, că nu-i noapte, nu-i oamenii-acasă şi n-a făcut nimic", se mai auzea cîte unul revoltat către poliţişti. Tot ieri, tot "după blocuri", dar în Sălăjan, o altă nuntă a tulburat liniştea bucureştenilor, pe Strada Prevederii, tot cu Florin Salam invitat de onoare. Poliţia intervine, aşa cum a făcut-o şi luna trecută, cînd s-a întocmit pentru prima oară dosar penal mirelui, la o nuntă de stradă din cartierul Rahova. Dar nimic nu pare să-i sperie pe nuntaşii romi.Citește pe Antena3.ro