x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MNAR invită profesorii şi elevii să participe la programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" în timpul săptămânii "Şcoala Altfel"

MNAR invită profesorii şi elevii să participe la programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" în timpul săptămânii "Şcoala Altfel"

01 Apr 2013   •   09:59
MNAR invită profesorii şi elevii să participe la programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" în timpul săptămânii "Şcoala Altfel"
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Muzeul Naţional de Artă al României le propune profesorilor şi elevilor pentru programul 'Să ştii mai multe, să fii mai bun!', desfăşurat în săptămâna 1-5 aprilie, trasee tematice interactive în galeriile permanente ale instituţiei, la Muzeul Theodor Pallady şi la Muzeul Zambaccian, intrarea fiind gratuită.

Traseele se adresează profesorilor, fiind concepute pentru a le permite să exploreze împreună cu elevii câteva dintre capodoperele muzeului şi, prin ele, momente şi teme importante în evoluţia artelor plastice, sugerând posibile legături cu diverse arii curriculare.

Totodată, traseele sunt adaptate ciclurilor şcolare: cele pentru ciclul primar îndeamnă la găsirea anumitor detalii din tablourile expuse iar cele pentru clasele V-VIII şi IX-XII invită la descoperirea mai multor informaţii despre capodoperele din galeriile permanente şi din Muzeele Theodor Pallady şi Zambaccian.

Traseele cuprind informaţii semnificative despre lucrările selectate şi despre autorii lor, sugerează întrebări pentru participanţi şi implicit pentru activităţi ulterioare.

Programul 'Să ştii mai multe, să fii mai bun!' lansat de Ministerul Educaţiei Naţionale (cunoscut în 2012 sub titlul 'Şcoala Altfel') îşi propune implicarea elevilor şi a dascălilor în activităţi non-formale, care să le valorifice talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.

×
Subiecte în articol: scoala altfel mnar