x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moartea unui celebru director din Iaşi i-a şocat pe apropiaţii săi!

Moartea unui celebru director din Iaşi i-a şocat pe apropiaţii săi!

19 Aug 2015   •   17:25
Moartea unui celebru director din Iaşi i-a şocat pe apropiaţii săi!
Sursa foto: Dumitru Cantemir / Foto: bzi.ro

Un fost director din cadrul Consiliului Judetean Iasi s-a stins din viata, zilele trecute. Dumitru Cantemir, care a lucrat ani de zile la CJ Iasi pe o functie de director, a incetat din viata in urma unui atac cerebral. Cantemir a iesit la pensie in octombrie anul trecut, dupa ce a implinit 65 ani, insa nu a renuntat la activitatea profesionala.

Asa ca, ulterior, s-a angajat la Primaria comunei Barnova, unde tinea contabilitatea institutiei. In ultimele luni, insa, situatia s-a schimbat, iar Dumitru Cantemir a fost nevoit sa faca un pas in spate, scrie bzi.ro.

Fostul sef din Consiliul Judetean s-a confruntat in ultima vreme cu boala, dupa ce a facut o pareza pe partea stanga, de care foarte putina lume a aflat.

Chiar daca parea ca si-a revenit si a inceput sa lucreze iar, Dumitru Cantemir a fost rapus in cele din urma de boala. Zilele trecute, in timp ce se afla acasa a suferit un atac cerebral.

×