La 25 de ani de la descoperirea lui "Ötzi", un bărbat de vârstă mijlocie care a trăit acum 5.300 de ani şi al cărui corp s-a conservat aproape perfect în gheaţa din Alpi, o echipă de cercetători irlanezi şi italieni au determinat cu precizie ce fel de haine purta omul din neolitic. Oamenii de ştiinţă spun că bărbatul era destul de pretenţios îmbrăcat, având haine din piele de oaie, capră, vacă, dar şi de căprioară sau urs.
Deoarece hainele lui Ötzi erau într-o stare precară, după cei 5.300 de ani petrecuţi sub zăpezi, cercetătorii au putut stabili cu exactitate din ce erau făcute după ce au reuşit să extragă fragmente de ADN din pielea folosită pentru articilele vestimentare. “Era un om foarte sofisticat când vine vorba de capacitatea de a folosi diferite materiale provenite de la diferite animale", spune cercetătorul irlandez Ron Pinhasi, unul din autorii studiului pe materiale. Rezultatele au arătat că omul din neolitic avea haine din cinci materiale diferite. Chiloţii – care aduceau mai degrabă cu un suspensor – erau făcuţi din piele de oaie. Şireturile erau realizate din piele de vacă. Izmenele fuseseră croite din piele de capră, în timp ce haina care îi acoperea trupul era o combinaţie din piei de capră şi de oaie provenite de la cel puţin patru animale şi cusute împreună. Potrivit analizei făcute pe ADN mitocondrial extras din piei, oile şi caprele erau domesticite. Ötzi avea însă articole vestimentare făcute şi din piei mai exotice. Căciula pe care o purta era făcută din blana unui urs brun, în timp ce tolba de săgeţi pe care o avea la el fusese realizată din piele de căprioară. Cercetătorii spun că Ötzi trebuie să fi fost un croitor iscusit, dat fiind că astfel de haine ar fi avut nevoie de îngrijire permanentă pentru a dura în timp. “Modalitatea de tăbăcire a pielii în perioada neolitică era destul de primitivă. Hainele s-ar fi uzat destul de repede. Aşa că era nevoit să ştie să facă ajustări rapide şi să-şi peticească destul de des garderoba", spune alt autor al studiului, profesorul Niall O’Sullivan. “Principalul scop al studiului nostru a fost de a determina care sunt speciile de la care a provenit pielea folosită la croirea hainelor. Scopul secundar a fost de a afla dacă acele specii erau domesticite sau nu", spune O’Sullivan, care adaugă că rezultatele studiului sugerează că Ötzi, deşi era şi vânător, ar fi trăit într-o societate agrară.
Cercetări anterioare au arătat că Ötzi a fost ucis. Bărbatul, care avea în jur de 45 de ani, avea o săgeată înfiptă în omoplatul drept şi plăgi tăiate pe braţe, semn că încercase să se apere în timpul atacului. De asemenea, omul din neolitic suferea de boala Lyme în momentul morţii.
Ötzi a fost descoperit pe 19 septembrie 1991, la o altitudine de 3.210 metri, de doi turişti care urcau vârful Fineilspitze din Alpii Ötztal, situaţi la graniţa dintre Austria şi Italia.