Proiectul de raport al CE pentru Bulgaria in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare este asteptat sa ajunga la Sofia duminica seara, a anuntat cotidianul Trud, citand surse care afirma ca cel mai probabil Sofia si Bucurestiul nu vor fi monitorizate separat, relateaza site-ul Novinite.com.
Comisarii europeni vor primi proiectul tot duminica seara.
Guvernul bulgar condus de partidul GERB al premierului Boiko Borisov va avea la dispozitie o zi - luni - pentru a examina textul si a formula obiectii, a explicat postul public de radio din Bulgaria, BNR. Obiectiile pot fi ause doar partii tehnice, nu si celei politice a documentului.
Schimbari in cadrul documentului pot fi facute doar in timpul dezbaterilor intre comisari, programate pentru miercuri, cu cateva ore inainte de publicarea raportului.
Aceleasi surse diplomatice citate de Trud au reiterat ca posibilitatea monitorizarii separate a Bulgariei si Romaniei din cauza crizei politice de la Bucuresti a fost pe masa tot timpul pana sambata, dar cel mai probabil status quo-ul va fi mentinut.
In cursul acestei saptamani, premierul Boiko Borisov, la cererea sa, a discutat de urgenta la Bruxelles cu presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, multi comentatori vazand in aceasta o ultima incercare disperata de a "atenua unele dintre criticile cele mai puternice".
Liderul Partidului Socialist Bulgar (BSP) si al Partidului Socialistilor Europeni (PES) Serghei Stanisev a declarat ca cel mai probabil CE va mentine mecanismul de monitorizare a Bulgariei, calificand aceasta drept un "esec al GERB".