Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla a anunţat vineri trecerea la cele veşnice a monseniorului Alexandru Nicula, fost secretar al cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu.
În vârstă de 102 ani, Monseniorul Alexandru Nicula număra 75 de ani de preoţie. Acesta s-a stins din viaţă în data de 20 august.
Trupul monseniorului va fi depus în biserica 'Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel' din Dej, pe care a ctitorit-o şi de care a fost profund legat sufleteşte, anunţă Biroul de presă al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Aici va fi oficiată sâmbătă, de la ora 8,00, Sfânta Liturghie pentru sufletul Mons. Alexandru şi, de la ora 12.00, Slujba de Înmormântare.
Părintele Alexandru Nicula s-a născut la 14 februarie 1913, în localitatea Târlişua, din Bistriţa-Năsăud. A absolvit Liceul "George Coşbuc" din Năsăud, după care a urmat cursurile Academiei de Teologie Greco-Catolică, pe care le-a încheiat la Cluj, în 1935. După absolvire a fost numit secretarul Episcopului Iuliu Hossu. Şi-a continuat studiile teologice la Strasbourg şi Paris, în iunie 1940 obţinând licenţa cu specializările drept canonic şi filologie. Reîntors în ţară, s-a căsătorit cu Livia Veina, iar la 21 noiembrie 1940 a fost hirotonit preot în Cluj-Napoca de către Episcopul Iuliu Hossu.
În Transilvania aflată sub ocupaţie horthystă i s-a refuzat confirmarea şi salarizarea, astfel că, timp de patru ani a lucrat la Episcopie, alături de viitorul Cardinal Iuliu Hossu, care l-a plătit din banii săi proprii, aşa cum o va face şi în 1947, când încep persecuţiile împotriva Bisericii Greco-Catolice.
"În ianuarie 1946, Părintele Nicula a fost numit protopop al Clujului, funcţie pe care o va deţine până în anul 1948, când Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată de regimul comunist. A fost arestat pe 22 iunie 1948 şi, refuzând să-şi renege credinţa, a fost pus în libertate, dar scos din casă şi obligat să părăsească Clujul. Aşa a ajuns să se stabilească în Dej. În 1951, a fost arestat din nou, a fost îndelung anchetat, după care, fără nici un fel de proces, a fost trimis la Canal, unde a rămas timp de un an şi jumătate, alături de foşti parlamentari, prefecţi, miniştri şi intelectuali de marcă. După Canal, a lucrat la mai multe întreprinderi dejene ca economist. S-a pensionat în martie 1973, dar a continuat o activitate de apostolat, scriind, dând ore de franceză şi oferind îndrumare spirituală, oficiind botezuri şi căsătorii în clandestinitate", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
După ieşirea 1990, când Biserica Greco-Catolică a fost reabilitată, Monseniorul Alexandru şi-a reluat activitatea de preot. Ca erudit teolog şi filolog, a desfăşurat o intensă activitate intelectuală, publicând numeroase traduceri ale unor opere teologice.
Pentru meritele vieţii de credinţă, Sfântul Părinte Ioan-Paul al II-lea i-a conferit, în 9 iunie 2003, titlul de Prelat Papal.
Pentru activitatea sa a primit din partea reprezentanţilor autorităţilor titlurile de Cetăţean de Onoare al Dejului şi Cetăţean de Onoare al comunei Târlişua.
În semn de apreciere şi de veneraţie pentru tot ceea ce a însemnat viaţa Monseniorului Alexandru Nicula pentru Biserica Greco-Catolică, episcopul Florentin Crihălmeanu i-a înmânat acestuia, în februarie 2013, la împlinirea a 100 de ani, Diploma ?Sf. Iosif' şi cea mai înaltă distincţie a Eparhiei de Cluj-Gherla, Crucea ?Sfântul Iosif'.