x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă un român a murit în Israel

Încă un român a murit în Israel

de Redacția Jurnalul    |    23 Oct 2023   •   17:20
Încă un român a murit în Israel
Sursa foto: Hepta

Autoritățile israeliene au informat statul român despre decesul a încă unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel, în urma conflictului israeliano-palestinian, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit MAE, autoritățile israeliene au informat cu privire la decesul a încă unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel.

MAE arată că până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în Statul Israel și mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene.

Până la acest moment, potrivit informațiilor transmise de către autoritățile israeliene, cinci persoane cu dublă cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, au decedat, și o persoană este notificată ca fiind ostatic în Fâșia Gaza.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mort Israel roman